Un șofer din județul Iași a fost prins de polițiștii de frontieră din Vama Petea în timp ce conducea un autoturism, iar în urma controlului acesta avea un permis fals, achiziționat cu suma de 2000 de euro, potrivit Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei.
Astfel, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din România, un român de 28 de ani domiciliat pe raza judeţului Iaşi, care conducea un autoturism înmatriculat în Austria.
„La controlul de frontieră i-a fost solicitat şi permisul de conducere, ocazie cu care s-a constatat că acest document, ce avea însemnele autorităţilor din Cehia, nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale unuia autentic, fiind fals.
În legătură cu cele constatate, bărbatul a declarat ca a primit permisul de conducere de la o persoană ale cărei date de identificare nu le cunoaşte, contra sumei de 2.000 de euro”, precizează ITPF.
Poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal pentru uz de fals şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere, scrie Agerpres.
Lasă un răspuns