,

Cât va dura criza economică care a lovit lumea! Un cunoscut om de afaceri din Cluj, spune că ”doi-trei” ani

Posted by

Cunoscutul om de afaceri clujean Daniel Metz spune că actuala criză financiară, care este generată de criza medicală provocată de noul coronavirus, va doi sau trei ani!

Eu cred că va fi o criză profundă, de amploare la nivel global. Nu cred în povestea revenirii imediate, că în trei luni vom fi iar acolo unde am fost. Eu cred că economia mondială va reveni la cifrele pe care le avea ante-pandemie cam în doi-trei ani, nu mai devreme. Va trebui să învățăm să trăim cu flama mai mică doi-trei ani pentru a ajunge cândva la nivelul ante-pandemie. La fel cum s-a întâmplat și în criza pe care am avut-o prin 2008, a durat ani de zile până am reușit să atingem PIB-ul anterior. Așa va fi și acum, dar consider că acum criza este de o amploare mult mai mare. Atunci aveam de-a face cu criza băncilor, acum e o criză mult mai profundă, care a afectat, în primul rând, sistemul nostru democratic, libertatea de mișcare și implicit și economia așa cum e construită ea dacă ne gândim la globalizare”, a declarat Daniel Metz pentru fanatik.ro.

Daniel Metz a dezvăluit și de ce continuă să finanțeze echipa de fotbal CFR Cluj, pe care o asemuiește cu un Ferarari.

”De ce continui? Pentru că parteneriatul pe care l-am dezvoltat cu CFR a fost unul de succes. Și nu consider că trebuie să fac modificări în momentul în care ceva merge bine. Când mi-am vândut compania către concernul japonez, îmi dădea cineva un exemplu: „Nu avem cum să deschidem capota unui Ferrari care merge excepțional. Cum să deschizi capota unui Ferrari care este campion!?”. Acesta este motivul. Primul parteneriat solid, care a trecut prin toate necazurile posibile care au existat în România. Consider că e frumos să stai lângă partenerii tăi atât timp cât ești dorit. Când va apărea un alt sponsor mai puternic, fără nicio problemă o să facem un pas înapoi”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *