Cătălin Cherecheș, burlacul primar al municipiului Baia Mare se însoară.
De mai mult timp, Cătălin trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de creatoarea de modă din Cluj, Tabita Gliga.
Duminică este ziua tinerei, care a absolvit Universitatea de Arte și Desing din Cluj. Cu această ocazie, Cătălin a dus-o într-un frumos oraș italian, într-o minivacanță.
”E ziua ei astăzi. A celei pictate din rai, visată din basme, care poartă în ea un infinit de iubire, blândețe, curaj, neînfricare. Divină și magică, mereu alături de cei care au nevoie, de cei pe care îi iubește, familia ei, din care am privilegiul de a face și eu parte de acum. O privesc cu iubire și admirație din prima secundă în care am văzut-o și am știut că ea e aleasa mea”, a scris Cătălin Cherecheș.
Va fi nuntă mare la Baia Mare
În același mesaj, primarul din Baia Mare anunță că se va însura în curând, renunțând astfel la burlăcie.
Deși nu o spune cu subiect și predicat, din rândurile scrise și postate pe o rețea de socializare, rezultă foarte clar acest lucru.

”Vom începe curând o nouă etapă a călătoriei noastre împreună. Sunt deja cel mai norocos bărbat din lume doar pentru că mă iubește și a acceptat să devină soția mea. Fiecare zi petrecută în preajma ei este o binecuvântare și dovada că iubirea adevărată nu cunoaște limite”, a mai scris Cătălin.
I-a dăruit un inel cu un diamant mare
Sursele noastre ne transmit că primarul din Baia Mare și-a cerut iubita în căsătorie pe data de 22 iulie 2023.
Inelul este unul cu diamante, care valorează aproape 30.000 de euro.

Deși s-ar crede că primarul a scos din buzunar atâția bani, lucrurile nu stau chiar așa.
El a primit de la mama lui un inel cu diamante, cu o semnificație aparte în familia Cherecheș, pe care i l-a dăruit iubitei lui, în momentul în care a cerut-o în căsătorie.
”În curând, în fața familiei și a prietenilor noștri, aproape de inima cetății, ne vom uni oficial destinele. În această uniune, voi purta cu mândrie titlul de soț al celei mai uimitoare femei pe care am avut onoarea să o cunosc vreodată. La mulți ani binecuvântați, iubirea mea!”, a mai scris, plin de bucurie, Cătălin Cherecheș
Lasă un răspuns