
Un polițist a realizat un experiment pentru a spulbera mitul conform căruia poți păcăli etilotestul cu gumă de mestecat, pătrunjel sau usturoi, după ce ai consumat alcool. Tavi Perțea, omul…

România este în stare de alertă din cauza virozelor și răcelilor, iar potrivit ministrului Sănătăți vârful sezonului gripal va fi undeva în intervalul 15 ianuarie – 10 februarie, după care…

Sărbătorile de iarnă se încheie odată cu Bobotează și Sfântul Ion, iar din cele mai vechi timpuri românii respectă anumite tradiții și obiceiuri importante care le aduc bunăstare și noroc…

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat o răcire accentuată a vremii în toată ţara, iar temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 6 grade şi cele minime vor fi…

În urma acțiunii tradiționale „Foc de artificii 2022-2023”, polițiștii au desfășurat mai multe controalele începute pe 21 noiembrie, în care au confiscat peste 150 de tone de articole pirotehnice. Astfel,…

Vaticanul a anunțat că Papa emerit Benedict al XVI-lea a murit la vârsta de 95 de ani, potrivit AFP. „Cu durere vă anunţ că Papa emerit, Benedict al XVI-lea, a…

Au mai rămas câteva ore din anul 2022, iar pentru noaptea dintre ani trebuie respectate mai multe tradiții și obiceiuri. Există câteva tradiții pe care românii care vor să aibă…

În urma unui sondaj realizat de IRES, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, este personalitatea românească în care românii au cea mai mare încredere, urmat fiind de liderii politici…

Tragedie în prima zi de Crăciun într-o localitate de lângă Satu Mare. Un tânăr în vârstă de doar 18 ani a ales să își pună capăt zilelor din cauza depresiei…

David Popovici este campion mondial și european la 100m și 200m liber. Tânărul a câștigat 5 medalii la competițiile majore pentru seniori, 4 sunt de aur, iar totodată, mai deține…



