Caz grav la liceul din Huedin. Elev internat în stare gravă în spital după ce a fost bătut de o colegă

Posted by

Un caz grav s-a petrecut în cursul zilei de joi, la Liceul Octavian Goga din Huedin, județul Cluj. Caz grav la liceul din Huedin.

Potrivit surselor noastre, un elev a fost agresat de o elevă dintr-un an mai mare. Aceleași surse ne-au precizat că într-una dintre pauze, elevul respectiv ar fi fost lovit cu piciorul în zona organelor genitale.

Caz grav la liceul din Huedin.
Caz grav la liceul din Huedin.

Deși i s-a făcut rău, elevul cu pricina nu a fos transportat la spital. Abia după ce a ajuns acasă, unde a leșinat de trei ori, familia s-a speriat și a chemat ambulanța.

Elevul a fost transportat de urgență la spital unde i s-a pus un diagnostic grav. După investigații medicale amănunțite, medicii au pus diagnosticul de ruptură de uretră.

Ca urmare a loviturii puternice primite, uretra băiatului s-a rupt, iar acesta nu a mai putut urina. În cele din urmă, victima va rămâne sub supraveghere medicală, o lungă perioadă de timp, estimată chiar și la trei luni de zile.

Poliția a aflat la 24 de ore de la eveniment

Polițiștii clujeni susțin că au aflat de incident abia după 24 de ore de la producerea acestuia.

La data de 5 aprilie a.c, polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin au demarat cercetări din oficiu, ca urmare a unui incident înregistrat într-o unitate de învățământ din orașul Huedin.

”Din verificările preliminare s-a constatat că la data 4 aprilie a.c., în timpul unei pauze, un elev al unității de învățământ ar fi fost lovit de o elevă, în cursul după amiezii acesta fiind transportat de părinți la o unitate medicală pentru consultații de specialitate. Precizăm că după producerea evenimentului, unitatea de poliție nu a fost sesizată”, ne-au declarat cei de la Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj.

În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmând a fi stabilite împrejurările în care s-a produs incidentul.

De menționat că la Liceul din Huedin, în urmă cu un an de zile s-a mai petrecut un alt caz grav. Atunci, într-o excursie, mai muli elevi au urinat pe fața unui coleg în timp ce acesta dormea.

Cazul a fost tratat cu superficialitatea tipic românească de către conducerea școlii. Inițial, agresorii au primit patru la purtare și eraua utomat repetenți. Ulterior, nota a fost reevaluată și au putut trece clasa.

Între timp, directorul școlii candidează la Primăria Huedin, ca independent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *