, ,

Caz unic în istoria Poliției Române. Polițiștii au fost de acord în Justiție cu anularea propriei amenzii

Posted by

Pe rolul instanțelor de judecată sunt zeci de mii de plângeri contravenționale făcute împotriva unor procese verbale de contreavenție întocmite de polițiști.

Cu toate astea, un caz unic a avut loc la o judecătorie de pe raza Tribunalului Ilfov.

Poliția Ilfov a cerut anularea amenzii aplicate de un agent de ordine publică
Poliția Ilfov a cerut anularea amenzii aplicate de un agent de ordine publică

Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov, chemat în judecată de către un bărbat care s-a distrat prea tare la nunta lui, a cerut nici mai mult, și nici mai puțin decât anularea procesului verbal.

”Menționăm că înțelegem să achiesăm la prețențiile reclamantului și solicităm admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului verbal și exonerarea de la plata cheltueilor de judecată în virtutea art., 454 din Codul de Procedură civilă, întrucât procesul verbal a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor art. 26, alin. 3 din OG 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv data menționată în procesul verbaș de contravenție este eronată”, se arată în punctul de vedere al IPJ Ilfov trimis la instanța de judecată.

Au recunoscut pentru a nu plăti cheltuieli de judecată

Potrivit prevederilor din Codul de Procedură Civilă, partea care recunoaște faptele imputate până la primul termen de judecată, nu poate fi obligată să achite cheltuieli de judecată.

Polițiștii au cerut anularea propriei amenzi
Polițiștii au cerut anularea propriei amenzi

În acest caz, prin simpla recunoaștere a greșelii care a fost comisă de agentul de poliție, IPJ Ilfov nu poate fi obligată să achite cheltuieli de judecată.

Amenda în acest caz a fost aplicată după ce o persoană a organizat o petrecere cu ocazia propriei nunți.

Omul s-a distrat mai zgomotos, iar polițiștii chemați să intervină au stabilit că muzica era dată la un volum foarte mare, fapt ce a produs un deranj al ordinii și liniștii publice.

Incidentul a avut loc la data de 6 iulie 2023, dar polițistul care a scris amenda a greșit data, în acest caz fiind vorba despre o nulitate absolută a procesului verbal de contravenție.

După ce IPJ Ilfov a fost chemată în judecată, pentru anularea procesului verbal, juriștii instituției au descoperit că data este greșită și au fost de acord cu anularea procesului verbal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *