Ce amenzi riști dacă îți speli mașina în fața casei sau a blocului?

Unul dintre obiceiurile cele mai des întâlnite în România este spălarea mașinii în fața casei sau a blocului, dar este un obicei care îți poate aduce și o amendă drastică.

Sancțiunile diferă de la o localitate la alta. Persoanele care spală mașina pe domeniul public în Capitală riscă amenzi cuprinse între 200 și 500 de lei. În cazul firmelor, această amendă poate ajunge la 1.000 de lei.

Și Consiliul Local Cluj-Napoca a stabilit sancționarea cu amendă a spălării mașinii pe domeniul public. Aici, sancțiunile sunt cuprinse între 500 și 1.000 de lei.