,

Ce crede primarul Emil Boc despre intrarea partidului AUR în Parlament?

Posted by

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat că nu este surprins de intrarea AUR în Parlament și recunoaşte că PNL-ul se aştepta la un scor mai mare la nivel naţional.

Edilul chiar a declarat că a câștigat un pariu cu un prieten pe tema asta.

„Paradoxal, eu nu am fost super surprins de intrarea AUR în Parlament, pentru că am trăit fenomenul în stradă, în campania electorală. Am câştigat chiar un pariu, cu un prieten al meu, pe acest subiect. Vă dau două exemple: în Gheorgheni, m-am întâlnit pe stradă împărţind pliante şi un domn mi-a spus aşa „Domnu’ Boc, v-am votat la locale, da amu’ votăm cu AURu. Cine e AUR? M-am făcut că ştiu. Şi în zona Gării, eu cu aceeaşi pleacă, şi un alt domn îmi zice: Nu, nu. Că eu i-am zis fetei mele din Italia să asculte de mine şi să voteze cu AURu. Şi acuma, după ce am văzut rezultatul, mi-am amintit de faza aia din campanie. Eu respect această opţiune a cetăţenilor, dar trebuie să vedem fundamentul. Intri în Parlament cu 10% fără să exişti, nu e un lucru… am 20 de ani şi de politică şi nu mi-a fost dat să văd aşa ceva”, a declarat edilul Emil Boc la un post local.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *