Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj a desfășurat, zilele trecute, mai multe acțiuni în Rezervația Naturală Cheile Turzii.
Astfel, în vederea eliminării riscului de rătăcire a turiștilor și pentru a ușura parcurgerea traseului, echipele de pe teren au marcat și reîmprospătat porțiuni din traseu.
În același timp, au fost realizate lucrări de curățare a traseului, au fost vopsite și reîmprospătate băncile și mesele din Rezervație.
Scopul principal al acestor acțiuni a fost acela de a contribui la asigurarea unor condiții de maximă siguranță în ceea ce privește parcurgerea traseului prin Cheile Turzii.
Rezervaţia naturală Cheile Turzii este inclusă pe listele UNESCO, printre cele mai importante monumente naturale din lume. Zona găzduieşte peste o mie de specii de plante, animale şi fluturi.
Obiectivul oferă un peisaj spectaculos, cu stânci înalte şi abrupte dar şi cu peste o mie de specii de plante şi fluturi.
Cheile Turzii este o destinaţie spectaculoasă, atât pentru iubitorii de natură, cât şi pentru alpinişti. Aici se găsesc peste 350 de trasee, de diferite lungimi.
