Premierul Ilie Bolojan atrage atenția asupra abuzurilor masive din sistemul certificatelor de handicap și al concediilor medicale. Guvernul susține că aceste practici creează inechitate socială, dezechilibre economice și lovesc exact în cei care au cu adevărat nevoie de sprijin. Ce se întâmplă cu certificatele de handicap.

Seara a început cu un subiect greu, dar inevitabil. Într-o țară în care statisticile nu mai surprind pe nimeni, premierul a vorbit despre un fenomen care, de ani buni, sapă în liniște bugetul și încrederea publică.
Când sistemele create pentru cei vulnerabili ajung să fie exploatate de cei fără probleme reale, nedreptatea devine regula, nu excepția.
Un sistem împovărat de abuzuri
Ilie Bolojan a rememorat o situație devenită deja exemplu în mediul administrativ: „Ţin minte că undeva, în judeţul Mehedinţi, era un birou vamal, dacă bine ţin minte, în care din 11 vameşi 9 erau cu certificate de handicap”.
Declarația, deși șocantă, nu este un caz izolat. Premierul avertizează că această distorsiune lovește exact în oamenii cu afecțiuni reale, cei pentru care legislația a fost creată în primul rând.
„Un aspect care invalidează statistica şi, din nou, în afara cazurilor obiective, abuzarea unui sistem creează mari nedreptăţi faţă de cei care sunt într-adevăr cu probleme grave de sănătate, care poate nu sunt ajutaţi cât ar trebui să fie ajutaţi, dar, în acelaşi timp, creează şi nişte dezechilibre mari în economie, o lipsă a forţei de muncă şi o inechitate socială şi aceste lucruri trebuie corectate”, a declarat șeful Guvernului.
Premierul nu vorbește doar despre principii. În spatele acestor cifre se ascunde un cost major pentru societate: oameni apți de muncă retrași artificial din activitate, statistici distorsionate și resurse pierdute.
Concediile medicale, o altă zonă vulnerabilă
Dacă sistemul certificatelor de handicap ridică semne de întrebare, concediile medicale au devenit un alt punct sensibil pentru finanțele statului.
Bolojan punctează direct: „Zona de certificate medicale, că ne place, că nu ne place, şi aici am avut nişte exagerări în ultimii ani.”
Cifrele prezentate sunt grăitoare. România plătește anual concedii medicale în valoare de șase miliarde de lei, adică 1,2 miliarde de euro. Iar distribuția acestor concedii spune povestea unor „îmbolnăviri” perfect sincronizate cu zilele libere.
Premierul a reluat o temă mai veche pe acest subiect și anume cea a punților de legătură între vacanțele de Crăciun și Anul Nou.
„Când trebuie făcută o punte între Crăciun şi Anul Nou explodează numărul de concedii medicale, când trebuie făcută o punte între Paştele Ortodox şi cel Catolic din nou explodează datele, deci par nişte îmbolnăviri programate”, a comentat Bolojan.
De asemenea, acesta a mai spus că după valul de controale la medicii de familie, aceștia au renunțat să mai acorde foarte ușor aceste concedii medicale. Într-o singură luni, România a plătit cu aproape 50.000 de euro mai puțin, pentru acest capitol.







Lasă un răspuns