În plin an școlar, și foarte probabil cu sprijinul PNL Cluj, partid condus de Emil Boc și Daniel Buda, s-a votat pentru desființarea ciclului gimnazial de la Colegiul Național Gheorghe Șincai, din Cluj Napoca. Ce se întâmplă cu ciclul gimnazial de la Liceul Gheorghe Șincai

Propunerea a fost făcută de directorul Colegiului, care între timp și-a dat demisia, și a fost votată de Colegiul Profesoral.
După vot, profesorii au reclamat faptul că nu au știut ce votează. Mulți dintre ei au anunțat că își retrag votul, mai ales că peste o treime din totalul acestora își vor pierde locul de muncă.
Este vorba despre toți învățătorii de la clasele 0-4, 23 la număr. În plus și profesorii de engleză, sport și religie care au ore la aceste clase nu vor mai avea norma necesară și vor fi concediați.
Ce se va întâmpla cu elevii
Peste 600 de copii din clasele 0-4, vor fi mutați la alte școli. Sursele noastre ne-au declarat că începând cu anul școlar următor, clasele zero nu vor mai fi înființate.
În plus, clasele 1-4, existente, vor trece în sistem ”consorțiu” la altă școală din Cluj Napoca. Cu alte cuvinte parte din clase, spre exemplu, vor trece la Școala Nicolae Titulescu, altele, la Generală Ion Agârbiceanu.
Decizia este una evident abuzivă și profund ilegală. În primul rând, copiii care au domiciliul în raza Colegiului Gheorghe Șincai nu vor mai putea merge la această școală. Ci la o alta mult mai departe,
În al doilea rând, contractul de școlarizare încheiat de școală cu părinții, impune obligații clare de ambele părți.
În al treilea rând, decizia abuzivă de a desființa ciclul gimnazial de la Colegiul Gheorghe Șincai nu a fost supusă unei dezbateri publice, așa cum impune legea.
ISJ nu face precizări
Inspectorul șef școlar Marinela Marc, ne-a declarat că este în ședință și că nu poate vorbi. Dacă revine cu amănunte, le vom publica aici.
Emil Boc, primarul Clujului, care are un reprezentant în Consiliul de Administrație al Colegiului Gheorghe Șincai nu a putut fi contactat.
Surse oficiale din Inspectoratul Școlar Cluj ne-au declarat că problema este reală. Subiectul a fost deja discutat la mai multe ședințe de la ISJ Cluj.
Vom reveni cu amănunte.
Lasă un răspuns