În urmă cu cu câteva săptămâni, Foaia Transilvania a publicat un articol, despre un caz de la Ordea, unde un polițist de la Poliția Rutieră Oradea i-a dat aplicat o amendă contravențională (video jos), unui șofer, pentru că nu ar fi circulat corect într-un sens giratoriu.
Este evident, că acțiunea polițistului care circula pe banda doi, în sensul giratoriu, a fost una abuzivă. Iar asta nu o spunem noi, ci două instanțe de judecată, ambele, de la Judecătoria Oradea.
Cele două cazuri au fost prezentate de vloggerul Theo Pop, care a prezentat cele două sentințe judecătorești, pronunțate în două incidente rutiere similare cu cel de la Oradea.
În concluzie, cele două instanțe arată că în sensurile giratorii cu două benzi de circulație, autovehiculele care circulă pe direcția înainte, pe banda unu, au prioritate față de autoturismele care circulă pe banda doi, și intenționează să părăsească intersecția la prima ieșire.
Ce spune instanța în cazul 1
- Consideră instanța că în mod eronat s-a reținut că petenta se face vinovată de de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa, cât timp din probațiunea administrată în cauză rezultă că fapta reținută în sarcina petentei (autoturismul verde din imagine – n.n.) nu există, întrucât aceasta conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare ED IN 23 (Germania) a rulat pe banda dinspre exteriorul sensului giratoriu, nu a schimbat direcția de mers, nu a încercat să vireze la stânga cum s-a reținut în procesul verbal, astfel încât nici nu era necesar să se asigure.
- Apreciază instanța că asfel de obligație privind asigurarea corespunzătoare cu ocazia schimbării benzii și a direcției de mers trebuia respectată de către intervenient, care conducând autoturismul cu număr de înmatriculare … (autoturimul portocaliu – n.n.) a rulat pe banda din interiorul sensului giratoriu și a intenționat să schimbe banda și direcția de mers cu scopul de a ieși din sens spre orașul Oradea și astfel, virând spre dreapta a intrat în coliziune cu autoturismul condus de petentă chiar pe banda de mers a acesteia.
- Față de probațiunea administrată în cauză, instanța apreciază că petenta (autoturismul verde – n.n.) nu se face vinovată de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa și poate fi exonerată de răspunderea contravențională, deoarece este evident că intervenientul (autoturismul portocaliu) după ce a pătruns în sensul giratoriu din direcția …, a rulat pe banda din interiorul sensului și a intenționa să iasă din sens la cea de-a doua ieșire spre centrul municipiului Oradea, însă acesta nu s-a asigurat în mod corespunzător la efectuarea manevrei de schimbare a benzii de mers și a intrat în coliziune pe banda laterală/exterioară a sensului giratoriu cu autovehiculul condus de către petentă, care, conform probațiunii administrate, de la momentul pătrunderii în sens și până în momentul coliziunii a rulat doar pe această bandă.
Ce spune instanța în cazul 2
În acest caz, judecătorul este și mai explicit și arată că în sensurile giratorii există benzi de circulație, în consecință orice schimbare de direcție fiind supusă celor două mari principii ale Codului Rurtier, semnalizarea și asigurarea.
Un alt caz identic a fost soluționat de o altă instanță de judecată, tot în favoarea șoferului care circula pe banda doi și care mergea înainte.
- Instanța constată că particularitatea în intersecțiile în care circulația se desfășoară în sens giratoriu, este aceea că sensul de deplasare este un cerc, astfel încât de fiecare dată când un conducător auto intenționează să părăsească sensul giratoriu, acesta trebuie să schimbe direcția de mers. Prin urmare, instanța constată că petentul (autoturismul verde – n.n.), intenționând să părăsească sensul pe cea de-a patra ieșire, …, nu a schimbat direcția de mers și nu a efectuat un viraj la stânga întrucât acesta s-a deplasat în interiorul sensului. Faptul că din punct de vedere al încadrării corecte pe benzile de circulație, părăsirea sensului giratoru pe cea de-a patra ieșire echivalează cu deplasarea la stânga și impune conducătorilor auto să se încadreze pe banda a ll-a nu înseamnă că intrând în sens pe prima bandă și continuând deplasarea până la a patra ieșire petentul a efectuat un viraj la stânga, care presupune schimbarea direcției de mers. Dimpotrivă raportat la faptul că direcția de deplasare este un cerc, deplasarea spre stânga cercului nu presupune nici schimbarea direcției de mers, nici efectuarea unui viraj la stânga.
- Raportat la faptul că direcția de deplasare în sens este un cerc, orice părăsire a sensului presupune în mod necesar schimbarea direcției de deplasare. Rezultă că intervenienta forțată (autoturismul portocaliu) este cea care avea obligația de a se asigura corespunzător la efectuarea manevrei de schimbare a direcției de mers la părăsirea sensului giratoriu, și să efectueze această manevră fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.
Lasă un răspuns