Primarul Clujului a vorbit despre demiterea lui Florin Cîțu, de la șefia PNL, la scurt timp după ședința Biroului Politic Județean al PNL Cluj. Acest for a aprobat decizia de demitere a lui Cîțu, și organizarea unui congres extraordinar al partidului.
Boc spune că astfel de lucruri sunt un lucru intern pentru orice partid democratic și că preferă să nu spună mare lucru.
„Pot să spun doar un singur lucru: tot ce este legat de posibila criză politică din PNL, pentru că nu vreau să o definesc deocamdată ca și o criză, ține în primul rând de discuția din partid. După ce vom discuta în partid, vom discuta și în afara lui. Așa mi se pare firesc. Am fost președinte de partid și nu îmi plăcea atunci când, unii sau alții, în loc să spună ce au de spus în interiorul partidului, prima dată își exprimă punctele de vedere în altă parte. Așa cred că este firesc și corect. Tot ce am de spus pe acest subiect voi spune în interiorul partidului”, a declarat Boc.
Acum cinci luni era unicul liberal
Anul trecut, în iulie și în lunile ulterioare până la organizarea congresului, unde Cîțu a fost ales președinte, EMil BOc spunea că fostul premier era alesul său, fiind ”omul cu viziune”.
În limbă de piatră, Boc mai spunea despre Cîțu că este omul momentului, liberalul autentic, etc. Acum, dintr-o dată, marele liberal și marele om cu viziune nu mai este bun.
„Care este omul din acel partid care poate da o direcţie şi partidului, şi ţării în această direcţie? Am spus-o cu sinceritate nu de acum, nu de ieri: este actualul premier al României, care are viziune, capacitate, înţelege lucrurile, este un liberal autentic, pur sânge, pentru care, repet, producerea de prosperitate pentru toţi românii este regula şi care poate, prin politicile pe care le susţine, să ne dea acea Românie liberală, capabilă să aibă prosperitate acasă, pentru toţi”, spunea Emil Boc, atunci.
Lasă un răspuns