Ministrul de Interne, Lucian Bode a declarat pentru Foaia Transilvană că nu a umblat fără mască de protecție la Untold.
Demnitarul a mai precizat că la un moment dat s-a întâlnit cu cîțiva prieteni pe care nu i-a văzut de mult timp și că a mers cu aceștia la un bar din incinta stadionului Cluj Arena, unde a băut un pahar cu suc. Potrivit lui Bode, atunci și-a dat jos masca de protecție.
”Am stat câteva ore la centrul de comandă al Poliției și Jandarmeriei Cluj, care acționează la Untold. Majoritatea timpului l-am petrecut acolo. La un moment dat m-am întâlnit cu mai mulți prieteni și am băut un pahar cu suc. Nu e nimic spectaculos. Am fost în centrul de comandă unde am monitorizat acțiunile de la festival. Țin să îi felicit pe angajații Minsiterului de Interne care au acționat la UNTOLD pentru că în primele trei zile de festival au acționat cu fermitate, nefiind raportat niciun eveniment mai deosebit”, a spus Bode.
MInistrul de Interne a fost fotografiat în timp ce discuta cu doi bărbați, într-un hol de la Cluj Arena, și nu avea mască de protecție.
S-a întâlnit și cu Ghiță Mureșan
Echipa de reporteri de la Foaia Transilvană, conduși de redactorul șef Vasile Manu l-a surprins pe ministrul Bode și în prezența unei mari legende a sportului românesc.
Bode s-a întâlnit cu Ghiță Mureșan, baschetbalist de legendă, care se afla în compania antrenorului de tenis Ciprian Păun. Cei doi sportivi au discutat cu ministrul Bode vreme de câteva minute. Și în această fotografie ministrul avea mască de protecție.