Ce trebuie să faci dacă ai toxiinfecție alimentară. Dacă abia ai ajuns în vacanță, ești obosit și înfometat și mergi rapid la prânz, iar apoi te odihnești la cazare. Apoi după un timp te trezești cu dureri de stomac și o nevoie urgentă de a merge la toaletă.
E posibil să fi făcut o toxiinfecție alimentară!
Care sunt simptomele unei toxiinfecții alimentare
– Diaree
– Dureri abdominale intense
– Greață
– Vărsături
– Febră – apare mai rar
În cazurile mai grave, episoadele repetate de diaree și vărsătură pot duce la o deshidratare severă.
Căror medici te poți adresa:
– Medicului de familie
– Medicului generalist (de medicină internă)
– Medicului pediatru (în cazul copiilor)
– Medicului infecționist
– Medicul gastroenterolog (în cazuri severe)
Cum poți trata formele ușoare de toxiinfecție alimentară
1. Hidratarea e cheia!
Bea multe lichide pentru a compensa pierderile cauzate de diaree și vomă.
2. Nu opri diareea cu medicamente!
Permite corpului să elimine toxinele în mod natural.
3. Nu lua antibiotice fără consult medical!
E important să te sfătuiești cu un specialist înainte de a începe tratamentul.
4. Reia alimentația cu grijă!
Alege alimente ușor de digerat, precum banane, compot de mere, și evită prăjelile sau condimentele picante.
Pentru extra siguranță, ține minte că ouăle, carnea insuficient preparată termic și peștele sunt cele mai frecvente surse de toxiinfecție alimentară.
Sursa: Academia de Prim Ajutor
Lasă un răspuns