Cel mai iubit DJ din lume, olandezul Armin van Buuren (46 ani) a revenit la UNTOLD, festivalul pe care acesta îl consideră unul de suflet, după o absență de trei ani de zile.
Acesta a avut șansa să închidă ediția cu numărul 8 a festivalului, mixând până la răsărit, la ora 8 dimineața, în fața unui public numeros de fani.
Olandezul a mai fost prezent la Cluj-Napoca pentru UNTOLD în 2019, atunci când a stabilit un record de peste 7 ore pe scenă.
În acest an, Armin și-a început în forță recitalul de la ora 03:00 și a trecut prin mai multe stări, cu un set memorabil și mai mulți invitați speciali.

200 de fani au urmărit show-ul pe scenă
Un număr de aproximativ 200 de fani au avut oportunitatea de a fi scenă în timpul recitalului lui Armin, aceștia câștigând la un concurs pe rețelele sociale o invitație. Pe scenă au fost amplasate trei podiumuri unde au urcat festivalierii norocoși.
Armin a arborat steagul României spre finalul show-ului de la UNTOLD, iar fanii i-au strigat numele și l-au aclamat, răsplătindu-l cu un val de aplauze pentru acest spectacol memorabil.
La sfârșit, Armin a ținut să le mulțumească organizatorilor UNTOLD, staff-ului său, dar și publicului care îi este alături în continuare, iar mai mulți fani au început să plângă la finalul show-ului.
VIDEO
Lasă un răspuns