,

Cel mai mare secret al maestrului Florin Piersic a fost dezvăluit oficial

Posted by

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați actori din România, clujeanul Florin Piersic (87 ani), a ținut un secret peste 10 ani din viață, dar acesta a dezvăluit totul în cadrul unui podcast.

Marele actor a înfiat o fetiță și a preferat să țină secret acest gest și să nu se laude „pentru că binele se face în liniște”.

În prezența preotului Constantin Necula, la podcastul lui Dan Negru, reputatul actor și-a spus povestea înfierii unei fetițe.

Las aici povestea lui Florin de Crăciun. A ținut-o ascunsă zeci de ani pentru că binele se face în liniște! Povestea fetiței pe care a înfiat-o demult… Florin e unul din oamenii de la care am învățat ca nu rămâne nimic după noi decât bunătatea! Fii bun! Doar asta rămâne…”, a transmis Dan Negru alături de interviul cu maestrul Piersic.

Acesta s-a aflat la filmări în aproape de locul nașterii lui Adrian Pintea și a remarcat-o pe fetița care se uita la el, iar el a asociat chipul fetei cu un tablou al lui Grigorescu. Actorul a întrebat fetiţa de ce se uită la el aşa insistent.

„Stătea și se uita la mine. Și eu o sesizam. Frumușică, parcă era un cap de-al lui Grigorescu. Am în imagine câțiva dintre pictorii români care au făcut tablouri pe care eu nu pot să le uit niciodată. Și mă uitam la ea, avea și o băsmăluță. Mă urmărea chipul ei. I-am spus pe tine cum te cheamă? «Maria». Zic: «Măriucă dragă, extraordinară ești, dar de ce te uiți așa la mine?». «Pentru că vă iubesc!». «Mă iubești pe mine? De ce?». «Nu știu, dar vă iubesc mult».

Acest moment i-a trezit lui Florin Piersic amintiri din vremea când surioara lui a murit în tinerețe. Fetița înfiată pe nume Măriuca era orfană de părinți și locuia cu o mătușă.

În ciuda programului său încărcat, actorul clujean a hotărât să îi schimbe viața fetiței și să o înfieze. „De atunci… am spus așa: că tot ceea ce câștig eu de la teatru, salariul meu, îl trimit fetiței acesteia”, a mai povestit Piersic.

Povestea asta sună a laudă, dar nu e o laudă. E o pomană, pentru că eu în ea (Măriuca – n. red.) am văzut-o pe sora mea”, a mai povestit celebrul actor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *