,

Cel mai tânăr primar din Cluj. Cine este acesta?

Posted by

Cel mai tânăr primar din Cluj. Acesta are doar 30 de ani și este candidatul PSD care a câștigat alegerile în comuna Geaca, județul Cluj.

Cel mai tânăr primar din Cluj
Cel mai tânăr primar din Cluj

Este vorba de Ionuț Daniel Cheța, care l-a învins pe primarul în funcție duminică, 9 iunie, la alegerile locale. Din toamnă va ocupa funcția de primar al comunei Geaca.

Este de profesie fermier

Cheța s-a născut în 1994 și a câștigat mandatul de primar al comunei Geaca din partea PSD și devine cel mai tânăr edil din județul Cluj.

De profesie fermier, tânărul a câștigat alegerile locale la o diferență de 122 de voturi față de contracandidatul său, Șofronie-Mihail Moldovan, de la PNL, actualul primar în funcție.

Ionuț Daniel Cheța a candidat și la alegerile locale din 2020, din partea Partidului PRO România, dar atunci s-a clasat doar pe poziția a doua.

Prima declarație a noului primar din Geaca

Primarul ales Geaca a avut un prim mesaj de mulțumire adresat locuitorilor, după aflarea rezultatului.

Mulțumesc, oameni buni! Ați venit într-un număr mare să mă sprijiniți prin votul dumneavoastră și ați făcut imposibilul, posibil! Meritul este al dumneavoastră, al tuturor celor care ați crezut în mine și m-ați susținut necondiționat! Sunt sigur că împreună vom face lucruri frumoase și de folos pentru comuna noastră. Cu voia lui Dumnezeu, toate sunt posibile! Mulțumesc încă o dată, Doamne ajută!”, a transmis Cheța pe Facebook.

Originar din satul Lacu, comuna Geaca, Daniel Ionuț Cheța a absolvit clasele I-VIII la Școala Gimnazială Geaca, a făcut studiile liceale la Liceul Teoretic ”Petru Maior” din Gherla. Acesta este absolvent al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj Napoca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *