Pe vremuri, aproape în fiecare gospodărie de la țară, exista câte un credenț. Cu cât era mai viu colorat și avea mai multe sertare și dulăpioare, gazda avea o mai mare importanță în comunitate. Celebrul credenț este din nou la modă.
Dicționarul explicativ al limbii române oferă o explicație pentru cuvântul credenț. Acesta este un regionalism pentru Ardeal și Banat. Explicația oferită este că acest corp de mobilier este de fapt un bufet.
Majoritatea adulților de azi au amintiri plăcute legate de credențuri. Aici era locul unde bunicii sau părinții ascundeau bomboanele de copii. Multitudinea de sertare era ascunzătoarea ideală.
Tot de aici se luau vasele pentru gătit sau farfuriile de așezat pe masă. În partea de sus, era locul unde paharele din cristal stăteau ca la expoziție, așteptând câte un musafir mai de vază.
De unde provine denumirea de credenț
Denumirea originală este de credenza. Cuvântul provine din italiană, și înseamnă „de încredere”.
Un servitor oficia serviciul de încredere a degustării bucatelor ce urmau a fi servite nobililor pentru a-i feri de otrăvire. Aici a fost originea de unde în timp s-a ajuns la această denumire atribuită locului și piesei de mobilier folosite. Spațiul de oficiere a acestui test a ajuns să denumească piesa de mobilier care se folosea pentru degustare.
În Germania, kredenz – ul era unui Küchenbuffet, fiind amplasat de regulă în bucătării. Această descriere este mai apropiată de ceea ce aveau românii ardeleni prin bucătării.
Credențurile pot fi obiecte de mobilier atent lucrate, din lemn de stejar, sau simple dulapuri, foarte utile pentru gospodine.
Au ajuns din nou la mare căutare
Puținele piese de mobilier care au mai rămas sunt vândute azi, pe diferite site-uri.
Cele mai simple se vând cu 400 de lei. Cele mai sofisticare, produse din lemn de stejar, de la câteva mii de lei în sus.
Aceste obiecte sunt la mare căutare de către meșterii populari. Aceștia le cumpără, după care le recondiționează și le expun la diferite expoziții ”old time”.
Lasă un răspuns