,

CFR, Căile Ferate de Rușine. Povestea unui preot care a călătorit 24 de ore de pe litoral la Câmpia Turzii

Posted by

Nu mai este o surpriză pentru nimeni că cei de la CFR oferă servicii tot mai slabe pentru călători.

CFR, Căile Ferate de Rușine.

Dar, până acum nici chiar șefii CFR sau ministrul Grindeanu, de la Trasporturi, nu își puteau imagina că o călătorie cu trenul de pe litoral la Câmpia Turzii, Cluj, vreo 600 de kilometri, va dura 24 de ore.

Povestea preotului Călin Pop din Turda este una elocventă. Acesta a călătorit spre Cluj, cu familia, cu un tren estival.

”Un drum de 12 ore s-a transformat lejer într-unul de 24! Da, 24! De ce ? Nimeni nu știe de ce! Nimeni nu e vinovat, nimeni nu ne-a putut da un răspuns. Profesionalism 0! Responsabilitate zero! Responsabilitatea o pasau cei de la Căile Ferate Rușine de la unii la alții ca pe-o minge de fotbal. Lejer!”, a scris preotul Pop.

Abandonați în câmp

La scurt timp după ce trenul a plecat din Constanța, acesta s-a oprit în plin câmp, în arșița soarelui.

Ministrului Grindeanu ii place doar reclama, nu să și rezolve problemele.
Ministrului Grindeanu ii place doar reclama, nu să și rezolve problemele.

Motivul: incendiul de vegetație. Cu siguranță problema a fost alta, și anume locomotiva s-a defectat.

Preotul Pop spune că trenul a pornit din nou la drum, pentru a se opri a doua oară. Acum, călătorilor li s-a spus  că s-a defectat locomotiva.

”În tren o căldură insuportabilă, oameni asudați, de puteai să storci cămașa. Când s-au cerut explicații ni s-a spus că lângă uși, de pe cele două capete e mai răcoare. Și basta. Toți oamenii din vagon, după părerea lor, trebuiau să stea numai lângă uși … În câmp. Nicio casă, niciun om. Întrebăm în cât timp cred că se poate repara locomotiva, sau în cât timp se poate remedia în vreun fel situația pentru că noi aveam la București de prins alt tren. Ni se spune că ar dura cam jumătate de oră. Trec 4 ore! S-a terminat apa între timp aproape pentru toată lumea. În momentul când cel responsabil este întrebat ce fac cei care au trenul de la București ni se răspunde flegmatic: “aaa, păi ăla a plecat!” Bun. Și ce facem? Nimeni, nimic”, mai scrie preotul Pop.

Bătaia de joc din Gara de Nord

Trenul ajunge la București cu o întârziere de peste cinci ore. Pasagerii nervoși la culme, își cer drepturile.

Apar doi angajați de la CFR cu sticle de apă plată, la jumate de litru, care nu ajung pentru toată lumea.

În toiul nopții, la 00.30, călătorii află că pot pleca spre Cluj la ora șase dimineața. Două ore mai târziu, oamenii află că în gară vor fi garate vagoane cușetă. Cei care aveau locuri la cușetă li s-a spus că vor ajunge la Cluj, cu acestea. Mulți dintre pasageri, obosiți deja, și-au cumpărat locuri la cușetă din Gara de Nord.

”Dimineața, surpriză: Domnilor, cușetele rămân în gară! Vă dați seama despre ce vorbim? Cu biletul în mână , cu locul la cușetă, nu ni s-a dat voie să călătorim astfel! Le-am arătat clar biletele de la cușetă care ne-au fost eliberate de la casa de bilete din Gara lor! Era ca și cum n-ar fi existat! Ne-a mai zis odată un nene, de o aroganță ieșită din comun: “cușetele rămân în gară”. Ne-am consolat cu gândul că ne-am “lungit” trei ore la cușetă. De-ajuns! Da, așa zicea nenea cu cămașă albastră care nu s-a prezentat deloc, “vă lungiți la cușetă trei ore ca pruncii până pleacă trenul dimineață. Ce exprimare… dar , mă rog. N-aveai ce să-i ceri! Să revenim, am avut bilete la cușetă și am fost obligați să călătorim la scaune. Asta după ce am fost asigurați de șefa de gară că vom pleca acasă exact așa cum scrie pe bilet! La ora 6.00 ni s-a spus să eliberăm cușetele și să mergem la clasa I scaune. Am arătat biletele la cușetă, degeaba. A fost tot cum au vrut ei”, a mai scris preotul Pop.

12 ore, București – Câmpia Turzii

La șase dimineața, trenul care nu avea vagoane de cușetă, a plecat din București, spre Ardeal. Avea la bord peste 80 de oameni, de care CFR și-a bătut joc la maxim, fără ca cineva să răspundă. RUȘINOS.

”12 ore pe scaun, după altele 5 de stat prin gara din București. Au fost și oameni cu copiii și oameni în vârstă și unii care-au dormit pe bănci și oameni cărora li s-a făcut rău”, a mai scris preotul, citat de Turdanews.ro.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *