Infectările în creștere duc cinci comune din județul Cluj, precum și orașul Huedin în scenariul roșu de funcționare începând de marți, 18 ianuarie.
Astfel, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj a emis luni Hotărârea nr. 14/17.01.2022 prin care în orașul Huedin (4.87‰) și comunele Chiuiești (5.11‰), Cornești (6.10‰), Măguri Răcătău (3.95‰), Mărișel (5.36‰), Negreni (3.57‰), unde rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori, se aplică, pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de 18 ianuarie 2022, noi restricții.
Ce presun noile restricții
Toate activitățile permise în contextul pandemiei, se vor derula, în aceste localități, la capacitate de 30%, inclusiv restaurantele.
Magazinele și localurile vor fi rămâne deschise până la ora 22:00.
De asemenea, sălile de teatru, de cinema sau de concerte, dar și spațiile în care se vor desfășura activități sportive vor fi ocupate tot într-un procent de 30%.
Concertele și festivalurile în aer liber se vor putea desfășura cu cel mult 500 de spectatori, iar la mitinguri vor putea participa doar 100 de persoane.
Lasă un răspuns