Cine a fost Oana Mihaela Ban? Clujeanca fostă campioană olimpică la gimnastică care a împlinit recent, pe 11 ianuarie, vârstă de 39 ani.

Aceasta a fost o gimnastă de mare valoare, medaliată cu aurul olimpic la Atena în anul 2004.
Născută în 11 ianuarie 1986, la Cluj-Napoca, Oana Ban a fost una dintre medaliatele cu aur olimpic împreună cu echipa, la Atena în 2004.
Aparatele preferate ale Oanei Ban
Aparatele favorite ale gimnastei au fost solul și bârna. Ea a început să se antreneze pentru gimnastică în orașul său natal, la clubul „Viitorul”. I-a avut antrenori pe Rodica Câmpean și Ciupe Anton. Ban a crescut ca importanță, ajungând una dintre gimnastele junioare de talie mondială.
Oana Ban a concurat la primul ei campionat în România în anul 1998 și a câștigat proba la sol. În anul următor a fost invitată să se alăture echipei naționale a României și a început să lucreze cu antrenorii Octavian Belu și Mariana Bitang la lotul olimpic din Deva.
În perioada următoare câștigă primul loc la turneul „Gym Top” din Belgia, în 1999 și o medalie de bronz în 2001 la Zilele Tineretului Olimpic European.
Fiind născută în ianuarie, Ban nu a îndeplinit standardele de eligibilitate pentru Campionatele Mondiale din 2001 la diferență de doar unsprezece zile față de vârsta minimă. Oana a fost forțată să aștepte până în 2002 pentru a debuta pe plan internațional la senioare.
Gimnastă renumită a României
La Campionatele Mondiale de la Debrecen din 2002, Ban a câștigat o medalie de argint la bârnă și a fost pe locul al patrulea în finala de la sol. Aceasta a contribuit la câștigarea medaliei de argint a echipei României în 2003 la Campionatele Mondiale. În acel an ea a concurat cu succes la mai multe concursuri internaționale.
Punctul culminant din cariera Oanei a venit în anul 2004 prin Jocurile Olimpice de vară de la Atena. Acolo unde, împreună cu colegii de echipă, Monica Roșu, Alexandra Eremia, Cătălina Ponor, Daniela Sofronie și Silvia Stroescu, a câștigat medalia de aur în concursul pe echipe.
Ban a contribuit în mare măsură la victoria românească, la paralele, bârnă și sol din finala pe echipe. Individual, ea s-a calificat atât pentru individual compus cât și în finala pe aparate la sol. Din pacate, un eveniment nefericit, o accidentare, a forțat-o să rămână în afara ambelor concursuri și așa s-a încheiat experiența ei la Jocurile Olimpice.
Oana Ban s-a retras din gimnastică după Jocurile Olimpice. Ea este în prezent antrenoare de gimnastică la Cluj-Napoca.
S-a căsătorit în 20 martie 2010, schimbându-și numele în Oana Ban-Grigore.
Lasă un răspuns