Connect with us

Hi, what are you looking for?

EVENIMENTE

Cine este clujeanca care s-a născut acum 100 de ani? A trecut prin Al Doilea Războiu Mondial și mai multe greutăți!

Unul dintre cei mai longevivi locuitori ai județului Cluj este o bunicuță din satul clujean Borzești, comuna Iara, care a împlinit vinerea trecută, 28 iulie, vârsta de 100 de ani.

Aceasta a fost sărbătorită cu fast de autoritățile locale din Iara sâmbătă, 29 iulie, de vecinii din Borzești și de familie. Este vorba de clujeanca Deaș Valeria, care s-a născut în 28 iulie 1923, în Borzești și a prins Al Doilea Război Mondial.

Destinul a făcut necruțător cu bunicuța din Borzești, aceasta și-a pierdut soțul și unul dintre copii, iar în Al Doilea Război Mondial a fost nevoită să se ascundă în pivnița casei de frică și să își îngroape bucatele în grădina din curte.

Bunătatea, omenia și respectul, valorile doamnei Deaș

„Sâmbătă, 29 iulie, a fost sărbătorită bunicuța noastră dragă, Deaș Valeria, pentru împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani la locuința acesteia din sat. A fost un eveniment de suflet pt. satul nostru și îi mulțumim lui Dumnezeu ca ne-a dat o asemenea bucurie.

Dânsa s-a născut la 28 iulie 1923 în satul Borzești, având ca părinți pe Borza Vasile (Vasilie a Roșchii) și Ana. A absolvit 4 clase la școala din Borzești, iar apoi a mai făcut 3 clase la școala din Iara, mergând peste dealuri prin Măgura Ierii și Surduc. Construcția casei din sat a fost realizată de tatăl acesteia în anul 1938. După ce s-a întors de pe front, Deaș Alexandru s-a căsătorit cu doamna Deaș Valeria, rezultând 2 copii: Nastasiea (Sâia) și Eugen (Nucu).

Dânsa a trecut prin multe greutăți de-a lungul vieții, cum ar fi cel de-al doilea Război Mondial, când împreună cu familia ei (inclusiv cu fiica dânsei născută, Maria) au fost nevoiți să se ascundă în pivnița casei din sat de frică, iar bucatele au fost îngropate în grădină.

Pierderea soțului Deaș Alexandru și a unuia dintre copii, Eugen, dar și trecerea printr-o boală, au fost alte momente dificile, dar dânsa nu și-a pierdut niciodată încrederea și speranța în Dumnezeu, fiind obișnuită de mică să meargă la biserică. Dumnezeu i-a rânduit pe fiica sa iubitoare, Sâia, să aibă grijă de dânsa, fiind și cadru medical si ajutând-o să ajungă la această bornă de 100 de ani.

E o mândrie pentru satul nostru să avem un om simplu, curat sufletește, harnic și credincios prin doamna Deaș Valeria care ajunge la o asemenea vârstă. Doresc să-i mulțumesc pentru tot ce am învățat de la dânsa în acești ani, în care bunătatea, respectul și omenia, sunt comorile cele mai de preț pentru un om. Dumnezeu să-i rânduiască, în continuare, mulți ani cu sănătate, bucurii, împliniri sufletești alături de familie și de consătenii dânsei.

În cadrul acestui eveniment doamna Deaș Valeria a fost premiată de către autoritățile locale prezente prin domnul primar al com. Iara, Dorin Ioan Popa, domnul consilier local Adrian Popa, cărora le mulțumim pentru implicare în buna desfășurare a acestui eveniment, la care a mai participat doamna consilier județean, Adela Dehenes, căruia îi mulțumim pentru implicare și prezență. La mulți ani, om drag!”, a transmis unul dintre fii satului Borzești, Florin Lung.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

Urmărește-ne

Articole asemănătoare

EVENIMENTE

Primărița din Chinteni, Lucia Suciu a împlinit frumoasa vârstă de 50 de ani, iar pentru asta a organizat o petrecere la care au fost...

ADMINISTRATIV

Wizz Air, compania aeriană cu cea mai rapidă creștere și cea mai sustenabilă din Europa, aniversează pasagerul cu numărul 17 milioane care a călătorit...

EVENIMENTE

Serviciul de urgență SMURD Cluj împlinește astăzi, 1 iulie, 29 de ani de activitate și sute de mii de vieți salvate. Primul apel de...