Gelozia extremă l-a împins pe un bărbat de 52 de ani, din localitatea Șoimeni să incendieze autoturismul iubitei sale, cu 11 ani mai tânără.
Negrea Tiberiu Nicolae este acuzat de procurori de la Gherla că a acționat cu premeditare, pentru a se răzbuna pe iubita lui.
”La data de 1 decembrie a.c., Polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, de 52 de ani, cercetat în cadrul unui dosar penal ce are ca obiect infracțiunea de distrugere. în fapt, la data de 1 decembrie a.c., 19.30, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un autoturism este cuprins de flăcări, în localitatea Șoimeni”, susține IPJ Cluj.
S-a emis mandatul de arestate
În cursul zilei de duminică, 3 decembrie 2023, Judecătoria Gherla a emis un mandat de arestare pentru 30 de zile, pe numele lui Negrea.
”Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla şi, în consecinţă: Dispune arestarea preventivă a inculpatului Negrea Tiberiu Nicolae, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, …, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 03.12.2023, până în data de 01.01.2024 inclusiv”, se arată în mandatul de arestare.
Pompierii: incendiul a fost provocat
Pompierii care au ajuns la fața locului au stabilit că incendiul a fost provocat intenționat.
Polițiștii au demarat de îndată cercetări în vederea identificării persoanelor vinovate de producerea incendiului. Astfel, în contextul activităților investigativ-operative, în data de 2 decembrie a.c. aceștia au identificat și depistat persoana bănuită de săvârșirea infracțiunii, fiind vorba despre un bărbat, de 52 de ani, din Cluj-Napoca.
Din primele cercetări, polițiștii au constatat că bărbatul ar fi incendiat autoturismul, care se afla parcat pe drumul public, în urma unor neînțelegeri avute cu concubina sa, în vârstă de 41 de ani.
În cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, iar la data de 3 decembrie a.c., bărbatul a fost prezentat magistraților Judecătoriei Gherla, care au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Lasă un răspuns