Unul dintre cei trei clujeni, prinși când transportau 44 de kilograme de droguri este și Adrian Groșan, un iterlop misterios, implicat în mai multe dosare penale.
Numele acestuia apare în dosarul penal care a fost deschis de DIICOT, în cazul fostului comisar șef de la brigada de Combatere a Crimei Organizate li Antidrog Cluj, Liviu Șipoș. Acesta a fost arestat în 2020 pentru constituirea unui grup de criminalitate organizată, pentru a-i șamtaja pe mai mulți oameni de afaceri.

Cazul se află pe rolul Tribunalului București, unde Groșan este inculpat, alături de Șipoș, dar și de comisarul șef Dragoș Marc de la BCCOA Cluj.
În acest dosar, DIICOT susține că Liviu Șipoș și-a recrutat cel puțin patru „locotenenți” cu ajutorul cărora urma să-i șantajeze pe afaceriștii controversați din Cluj. Pe lista „locotenenților” se aflau: Nicolaie Neagu, care are la activ infracțiuni de furt din România, Italia și Franța, Ionel Cosmin Zahiu – condamnat în Germania pentru conducerea unui autovehicul sub influneța drogurilor, Adrian Groșan – condamnat pentru infracțiuni de uzurparea de calități oficiale în Italia și Ungaria, dar și Emil Iulian Lupea – condamnat pentru furt în Olanda și Germania.
Groșan făcea pe polițistul de la antidrog
Liviu Șipoș a pus la cale un șantaj în urma căruia spera să obțină 200.000 euro. El i-ar fi cerut „locotenentului” său Adrian Groșan să se dea drept drept polițist Antidrog, care ar avea în lucru un dosar de trafic de droguri pe numele celebrului traficant de droguri Vladimir Sfârlea, zis Torino. Falsul polițist i-ar cerut unuia dintre oamenii de afaceri, ”suma de 200.000 euro pentru a nu trimite dosarul penal procurorului de caz care ar fi urmat să dispună arestarea acestuia”.
Anchetatorii susțin că, pentru a avea acces la Torino Vladimir Sfârlea, Liviu Sipoș l-a pus pe Adrian Groșan să-l amenințe pe Mihai Lucian Pisaltu – acesta fiind o altă parte vătămată în dosar, și să-l forțeze să-i faciliteze o întâlnire cu fostul traficant de droguri eliberat din închisoare.
După arestarea lui Șipoș, Groșan a dispărut din România. La întoarcerea în țară el nu a fost arestat, ci a fost plasat sub control judiciar.
Tribunalul Cluj a dispus arestarea lui Groșan pentru trafic de droguri de mare risc, pentru o perioadă de 30 de zile.
Lasă un răspuns