,

Cine va ocupa funcția de director medical interimar a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca?

Posted by

Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca va avea un nou director medical după demisia Adelei Golea, cea care a coordonat în ultimii ani serviul de urgență UPU Cluj-Napoca.

Noul director medical este Prof. Dr. Simona Nicoară, care s-a alăturat echipei manageriale a SCJU, iar anterior numirii sale a fost medic șef al Secției Clinice Oftalmologie din cadrul spitalului.

În același timp, Simona Nicoară este cadru didactic al UMF „Iuliu Hațieganu” și coordonează o vastă activitate de cercetare.

Cu peste 90 de lucrări publicate în reviste de specialitate, autor a două cărți de oftalmologie și al unui îndreptar de lucrări practice pentru studenți, cu o consistentă experiență profesională (aproximativ 400 de intervenții chirurgicale pe an), Nicoară a introdus tehnici moderne de chirurgie vitreo-retiniană în secție, în 2006 a realizat prima fotocoagulare laser pentru retinopatia prematurității în Cluj, iar în 2009 a utilizat pentru prima oară în România injecția cu anti-VEGF pentru retinopatia prematurității.

„Funcția de director medical interimar este pentru mine o onoare și în același timp o provocare. Pornesc pe acest drum nou cu încredere și speranță, simțindu-i parteneri pe toți colegii mei din cadrul SCJU Cluj-Napoca, motivată de dorința de a face bine, a declarat noul director medical interimar.

2 răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *