Clujul a avut odată o rețea de cinematografe de cartier unde generații întregi au învățat ce înseamnă magia filmului. Cinematografele uitate ale Clujului.
Printre ele, Muncitoresc și Progresul rămân astăzi doar în amintirile celor care au copilărit în apropiere și care și-au petrecut după-amiezele în săli modeste, dar pline de farmec. Mărturiile celor care au trăit acea epocă reconstituie o lume dispărută.
Cinematograful Muncitoresc, apropierea de care începea adevărata copilărie
Muncitoresc, aflat pe strada Sindicatelor, a fost pentru mulți clujeni primul loc unde au văzut un film cap-coadă. Un clujean care a locuit în zonă povestește cum pasiunea lui pentru cinema a început în clasa a doua, odată cu mutarea familiei pe strada Vasile Alecsandri.
„Plăcerea de a merge la film a apărut în clasa a doua primară. Casa noastră se afla la o aruncătură de băț de cinematograful Muncitoresc și mergeam des, la prânz sau după-amiaza. Filmele începeau din două în două ore, de la 9 dimineața până seara târziu”, poveste bărbatul.
Pentru copii, balconul era atracția principală. De sus, vedeau sala întreagă, foiala, șușotelile și zumzetul publicului. Bomboanele acrișoare, pachetele zornăite și emoția fiecărei proiecții completau un ritual care azi pare din altă lume.
Defecțiunile tehnice nu deranjau pe nimeni. Corul de fluierături din întunericul sălii se făcea imediat auzit, vacarmul fiind foarte mare.
„Nu era rar să se rupă filmul. Se aprindea lumina, proiecționistul lipea pelicula, iar noi ne ridicam pe vârfuri să vedem ce se întâmplă. După câteva minute, lumina se stingea și filmul continua, mai captivant decât înainte”, mai povestește clujeanul.
Cinema Muncitoresc a dispărut după Revoluție. Clădirea aflată foarte aproape de Parcul Central, a fost demolată, și au supraviețuit doar poveștile clujenilor. Acum, de mai bine de 20 de ani, acolo se află un hotel de patru stele.
Progresul, cinematograful din curtea Muzeului de Artă
Puțini își mai amintesc însă că în curtea Palatului Bánffy — astăzi Muzeul de Artă — funcționa cândva cinematograful Progresul.
Sala era o construcție ridicată din materiale ușoare, improvizată, și folosită intens în anii ’50 și ’60. Înainte de Progresul, acolo au existat alte denumiri: Corso, Capitol sau Mátyás király, în funcție de perioada politică.
Progresul proiecta filme populare, accesibile publicului larg, iar intrarea în curte era permanent plină de afișe și de oameni care își căutau următoarea poveste de pe ecran. Clădirea a fost demolată în jurul anilor 1969–1970, când s-a decis recuperarea curții palatului și integrarea ei în spațiul muzeal.
Astăzi, niciun element nu mai amintește că în acel loc a existat un cinematograf. Spațiul e complet deschis, iar vizitatorii muzeului trec zilnic pe acolo fără să știe că, în urmă cu șase decenii, sute de clujeni urmăreau acolo filme sovietice, ungurești, românești sau occidentale.
O istorie fără imagini, dar încă vie în amintiri
Despre Progresul și Muncitoresc circulă foarte puține fotografii. Arhivele nu le-au păstrat, iar majoritatea oamenilor nu aveau aparate foto în acea perioadă.
Ce a rămas sunt poveștile sau amintirile de tot felul a celor care au crescut cu aceste săli și au trăit acolo primele emoții în dragoste și nu numai.
Cinematografele au dispărut în liniște, fără ceremonii și fără marcaje în spațiul public. În locul lor au apărut alte destinații, iar Clujul s-a modernizat.
Dar memoria acestor locuri rămâne legată de o perioadă în care filmul era o experiență simplă, colectivă, plină de zgomote, mirosuri, pauze neprevăzute și bucurii mici — o lume care astăzi nu mai există, dar care continuă să fascineze prin autenticitatea ei.
Lasă un răspuns