,

Ciucă fuge de întrebările incomode. A vorbit de unul singur, fără a explica cum nevasta i-a ajuns din plutonier, direct colonel

Posted by

Aflat în campanie electorală la Cluj, candidatul PNL pentru funcția de președinte al României s-a întâlnit cu activul de partid. Ciucă fuge de întrebările incomode.

Ciucă a fugit de întrebările incomode.
Ciucă a fugit de întrebările incomode.

Nicolae Ciucă a ținut și o prea scurtă conferință de presă în care a vorbit de unul singur. Organizatorii au alocat pentru acest moment doar zece minute. Acesta este un semn clar că Ciucă nu răspunde decât la întrebările aranjate și nu respectă presa.

Așa zisa conferință de presă s-a organizat în holului unui hotel de cinci stele din Cluj. În fața unui panou de campanie, Ciucă a vorbit despte ”activitatea” derulată astăzi în județul Cluj.

După ce a întârziat timp de 45 de minute, total neprofesionist, Ciucă a ținut-o „lângă” cu investițiile derulate în județul Cluj.

Soția lui Ciucă, din plutonier, direct colonel

Jurnaliștii prezenți aveau întrebări serioase. De exemplu, despre modul în care, în 2019, Cristina Ciucă a ajuns din plutonier, direct locotenetent colonel.

Soția lui Nicolae Ciucă a fost trecută în rezervă, din Ministerul Apărării Naționale, cu gradul de plutonier adjutant. A lucrat inițial la ISU, după care a fost transferată la MApN, unde a mai lucrat zece ani.

Potrivit unor investigații de presă ale Independent News, după ce s-a pensionat, Cristina Ciucă a fost rechemată în activitate, cu gradul de locotenent colonel. Cel care a semnat actul ar fi fost chiar ministrul Apărării, PSD-istul Mihai Fifor. La momentul respectiv, Ciucă Nicolae era general și șef al Statului Major General al Armatei.

Datele oficiale mai arată faptul că doamna Ciucă a mai stat în armată doar șase luni, după care s-a pensionat cu gradul de locotenent colonel, și cu o pensie la acel moment, mai mare de 5.000 de lei.

La aceste întrebări, Ciucă a făcut urechea șută și a vorbit de unul singur, ca un magnetofon, despre mărețele realizări din județul Cluj, care fie vorba între noi, nu prea există.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *