Criza refugiaților din Ucraina este tratată de clujeni cu mult respect și dăruire. Un clujean și-a pus vila din Hașdeu la dispoziția refugiaților. În doar 48 de ore a amenajat un loc de odihnă cu 40 de paturi, pentru cei au au fugit din calea războiului.
Gigi Ștefan (foto jos) este cu un om cu suflet mare care a reușit să adune în jurul său voluntari, diferite asociații și oameni de afaceri din oraș. Împreună, o seamă de oameni reușesc să ajute refugiații cu tot ce au nevoie. Proprietarul clădirii care a fost pusă la dispoziție este un alt clujean cu suflet mare, Georgeta Seiche.
”Am amenajat 40 de paturi, cu bucătărie, cu băi, frigidere și tot ce este nevoie”, ne-a declarat Gigi Ștefan.
Prin casa lui Gigi Ștefan au trecut deja peste 300 de refugiați. Ei vin și pleacă spre Occident. Acum mai sunt 11, stabili, opt copii mici și trei adulți. Au fugit chiar din zona Mariupol, oraș distrus de ruși.
Prefectul de Cluj a zis că ajută dar doar a zis
Gigi Ștefan ne-a povestit că a cerut sprijinul autorităților statului, dar degeaba.
„Am vrut doar să ne ajute ca să vorbească cu cei de la USAMV care au un punct logistic în spatele casei mele, pentru a ne ajuta cu spălatul hainelor. Am vorbit cu doamna prefect Irina Munteanu care a zis ca se implică, dar doar a zis. Am așteptat zece zile și nimic și atunci am luat legătura cu alți politicieni. Doar deputatul USR Băltărețu s-a implicat activ. A vorbit la USAMV și problema s-a rezolvat. Am primit și bani pentru mâncare de la USR”, ne-a declarat Gigi Ștefan.
Clujeanul ne-a mai povestit că a avut probleme cu furnizorii de utilități. Cei de la ROSAL au dublat facturile pentru gunoi iar de la Compania de Apă Someș din Cluj au trimis avertisment că se consumă prea multă apă.
„Păi când ai 300 de oameni se consumă apă, și gaz. Oamenii ăștia trebuie să se spele, produc gunoi. Cei de la Rosal imediat au dublat factura. Eu am cerut să colecteze gunoiul zilnic dar mi-au zis că în acest caz factura va fi și mai mare. Până la urmă am găsit înțelegere dar doar după ce Biserica Greco Catolică a intervenit și a gestionat problema. M-au sunat cei de la Apă, că am un consum mare de apă”, a mai povestit Gigi Ștefan.
La Primăria Cluj Napoca, Gigi Ștefan nici nu a mai cerut ajutor.
„M-a pufnit râsul când am citit că au ajutat deja 2.000 de refugiați. Unde sunt oamenii ăștia din moment ce doar pe la mine au trecut deja 300. Acești oameni sunt înregistrați oficial prin Internațional Rescue Fundation. Nu sunt povești de la mine, ci sunt date oficiale”, a mai spus Gigi Ștefan.
Se implică clujeni cu suflet mare
Dacă la autoritățile Statului Român, Gigi Ștefan nu a găsit ajutor, în schimb clujenii au dat dovadă de o mare implicare.
„Am foarte mulți prieteni, vreo 30, care acum sunt alături de mine. Ei cumpără din banii lor tot ce am nevoie. Deja ducem alimente și la Școala pentru Elevi cu Disabilități din Baciu. Este doamna avocat Alina Pușcă, cu asociația domniei sale și grupul lor de avocați. Am primit bani și cumpăr de mâncare. Le dau bonurile fiscale și ei îmi decontează. Au colectat rechizite de copii, am primit produse de igienă. Am foste multe persoane care ajută, doamna Simona Oprea care are o firmă și mă ajută enorm. Sunt foarte, foarte mulți oameni cu suflet mare. Le mulțumesc din inimă”, mai spune Gigi Ștefan.
O ucraineancă stabilită de mulți ani la Cluj, Katia Sali se ocupă și ea de tot ce este nevoie. Le traduce refugiaților informațiile de care au nevoie și îi îndrumă cu stafuri pentru autorități.
Rectorul USAMV: ajutăm cu tot ce este nevoie
Cornel Cătoi, rectorul USAMV ne-a declarat că a fost imediat de acord cu cererea de a-i ajuta pe refugiați.
”Dacă nu îl ajuți pe om atunci când are nevoie, degeaba îl ajuți. Pe loc am zis da și am dat dispoziție la Social să fie spălate haienele oamenilor, pentru că este foarte important să îi ajutăm”, a declarat rectorul Cornel Cătoi.
Lasă un răspuns