Clujenii iubesc folk-ul și muzica bună. Sarmalele Reci a încheiat ediția a cincea de Cluj Folk Fest cu un concert ca-n vremurile bune și ca-n tinerețile lor de artiști care și-au început aventura în muzică în 1993.

Duminică, 25 mai, a avut loc a treia zi a festivalului Cluj Folk Fest, la Camping Colina. A fost o ediție total atipică care ar fi trebuit să se desfășoare în aer liber, așa cum îi șade bine folk-ului, însă din cauza vremii nefavorabile și a ploii, organizatorii au mutat în ultimul moment recitalurile la interior. Au fost trei zile magice dedicate muzicii și în slujba folk-ului de calitate.
Ultima zi de festival a fost deschisă pe scenă de tânărul folkist talentat Vlad Pârău, de la Farmacia muzicală. Acesta a oferit o mostră de folk de calitate, cu piese din repertoriul personal. O voce autentică de folkist. A urmat pe scenă trupa de tineri Archivers, care au concertat în premieră în România într-un concert susținut de energia verde și de panouri fotovoltaice, grație companiei Livoltek. Iar România marchează un moment istoric în tranziția către evenimente sustenabile, o premieră pentru Cluj și pentru un festival.
Archivers, care întâlnit și format ca și grup muzical la ediția de anul trecut a festivalului, au făcut show pe scenă, interpretând o serie de piese cover, dar și din compoziție proprie.
Pe scenă au mai urcat și câștigătoarele Concursului de Talente din acest an, Alina Covaci și Anida Băbțan.
Sarmalele Reci, show ca-n vremurile bune
Seara a continuat cu trupa locală Luna Amară, care încheiat prima parte a turneului național în variantă acustică. Veteranii rock-ului clujean sunt de 26 de ani activi pe scena muzicala românească și au „zguduit” Camping-ul Colina duminică seară. Aceștia au interpretat atât piese de pe noul album, cât și hiturile care i-au făcut cunoscuți. Ei au încheiat cu clasicul „Roșu aprins”.
Cu o carieră de 32 de ani în muzica românească, Sarmalele Reci au revenit la Cluj și au oferit un concert memorabil, iar vocea veteranului solist Zoltán András continuă să fie la înălțime. Reputata trupă de rockeri au venit la Cluj Folk Fest în formulă acustică. Din repertoriul lor nu au lipsit piesele care i-au definit, precum „Ana are mere”, „Dacă n-ai fi tu”, „Violeta”, „La televizor”, „Telefonul”,”Țara te vrea prost” sau „Șpriț de vară”, cu ultima piesă a încheiat recitalul în aplauzele și uralele publicului.
Galerie foto





VIDEO – © Foaia Transilvană
Vlad Pârău – Hanul din Folkpolis
Archivers @ Cluj Folk Fest 2025
Luna Amară – Roșu Aprins
Sarmalele reci – Gașca
Sarmalele Reci – Telefonul
Sarmalele Reci – Șpriț de vară
Ediția a cincea Cluj Folk Fest a adunat peste 1000 de participanți în cele trei zile de festival, iar organizatorii au anunțat că pregătesc deja ediția de anul viitor.
Foaia Transilvană a fost partener media al acestei ediții a celui mai important festival de folk din Transilvania.
Lasă un răspuns