Specialiștii în turism susțin că foarte mulți clienți nu se mai înghesuie să își rezerve din timp sejurul pentru sărbătorile de iarnă și preferă varianta last minute, în condițiile incertitudinii la nivel național privind situația pandemiei de coronavirus.
Astfel, agenţiile de turism contorizează rezervările pentru perioada sărbătorilor de iarnă, iar scăderile ajung până la 80% faţă de aceeaşi perioadă din 2019, potrivit ZF. Last minute este conceptul-cheie în materie de concedii în 2020, an în care schimbările şi limitările se impun de la o zi la alta, în funcţie de evoluţia pandemiei.
„Numărul de rezervări pentru perioada sărbătorilor de iarnă este mult mai redus faţă de anul trecut. De obicei, toamna se rezervau şi early booking-urile pentru anul ce urma. Rezervările în avans sunt aproape inexistente din cauza incertitudinii şi a restricţiilor”, spune Mihaela Căluşer, proprietar al agenţiei Wens Travel Cluj.
Pentru Christian Tour, sezonul turistic 2020 se arată a fi cel mai atipic din ultimii ani. „Estimăm o scădere de 80% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, survenită în cea mai mare parte din pricina faptului că cele mai multe dintre programele sezoniere de toamnă-iarnă nu se pot efectua din cauza restricţiilor impuse”, afirmă directorul de marketing Diana Dima.
Turiştii români manifestă un interes mare pentru destinaţiile din țară, indiferent că este vorba despre zona montană, staţiunile balneare cu spa-uri sau cele pentru schi.
Lasă un răspuns