Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Cluj a realizat o analiză a activității derulate în anul 2022, pe linie de stare civilă.
Astfel, conform statisticilor centralizate de la nivelul tuturor celor 81 de oficii de stare civilă din județul Cluj, în anul recent încheiat au fost întocmite 10283 de certificate de naștere, în creștere cu cca. 10% față de anul 2021!
În această statistică sunt incluse și nașterile înregistrate tardiv, după termenul legal de 30 de zile, respectiv nașterile realizate în străinătate și aduse la cunoștința autorităților clujene în 2022.
Bilanțul căsătoriilor și nașterilor la Cluj în 2022
O statistică interesantă este și cea privitoare la numărul de decese. Astfel, în anul anterior, în județul Cluj au fost întocmite 10.259 de certificate de deces, în scădere cu 1.088 acte, față de anul 2021. Comparând valorile absolute ale celor doi indicatori – nașteri și decese, rezultă că, în anul 2022 sporul natural a fost pozitiv.
Nu în ultimul rând, activitățile de stare civilă cuprind și evidența numărului de căsătorii. Concret, în anul anterior, au fost înregistrate 4406 de acte de căsătorie, din care 390 s-au realizat în afara țării noastre. Comparând situația cu anul 2021, numărul căsătoriilor a crescut cu cca. 8%.
Lasă un răspuns