Connect with us

Hi, what are you looking for?

ADMINISTRATIV

Clujenii sunt așteptați la o amplă acțiune de ecologizare pe Lacul Tarnița

O nouă acțiune amplă de igienizare și ecologizare a lacului Tarnița va fi organizată de Clubul Alpin Român Filiala Cluj, în perioada 23-25 iunie 2023.

Cj Cluj va pune la dispoziție ambarcațiunile avute în dotare și vor participa angajați din cadrul aparatului de specialitate, iar eenimentul va beneficia de asistența și suportul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj.

Manifestarea presupune colectarea deșeurilor atât de pe uscat, cât și de pe apă, din caiac/canoe/barcă, urmând a fi acoperită o zonă de peste 25 de km în jurul lacului, respectiv cca. 11 km în linie dreaptă pe luciul de apă.

Activitatea va necesita un număr de 120 de voluntari care, pe lângă ecologizarea propriu-zisă a lacului, vor putea lua parte, de asemenea, și la o campanie de conștientizare. Înscrierile se pot face accesând link-ul.

Reamintim faptul că forul administrativ județean a încheiat un protocol de colaborare cu Clubul Alpin Român Filiala Cluj în vederea derulării în comun a unor acțiuni de voluntariat pentru igienizarea, refacerea sau realizarea de infrastructură turistică, respectiv poteci de drumeție, ciclism, trasee de escaladă, în acele zone care prezintă un potențial turistic deosebit în județ.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

Urmărește-ne

Articole asemănătoare

ADMINISTRATIV

Clujenii sunt așteptați, cu mic cu mare, să se alăture campaniei naționale de ecologizare Let’s Do It, Romania!, care marchează, și în acest an,...

EVENIMENTE

Echipajele noastre au fost solicitate în urmă cu puține momente să desfășoare o misiune de salvare-căutare pe lacul Tarnița, unde s-ar fi scufundat un...

EVENIMENTE

Supranumiți „Regele pescarilor” din Cluj, omul de afaceri Vasile Ilea este convins că în lacul Tarnița sunt păstrăvi de peste 2 metri și își...