Mai multe efective de polițiști și jandarmi clujeni au efectat o amplă razie în cartierul Someșeni pentru depistarea hoților de biciclete.
Zilnic apar reclamații din partea cetățenilor cu privire la furtul bicicletei, atât în Cluj-Napoca, cât și în Florești și deși s-au făcut sute de sesizări la poliție, nu s-a rezolvat nimic.
Potrivit IPJ Cluj, polițiștii Secției 7 Poliție Cluj-Napoca, alături de cei ai celorlalte secții urbane din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Biroului de Investigații Criminale, Biroului Rutier, Serviciului de Investigații Criminale criminaliști și jandarmi ai Grupării Mobile de Jandarmi Cluj au acționat recent în cadrul unei razii organizate în cartierul Someșeni.
Acțiunea avea ca scop prinderea hoţilor de biciclete și astfeș ă „s-a acționat pentru prevenirea infracțiunilor de furt, a faptelor violente comise în mediul stradal și a identificării rsoanelor de interes pentru cauze aflate în derulare”.
Mai multe biciclete furate găsite în Someșeni
În curtea unde au făcut poliţiştii clujeni descinderea se pot observa mai multe biciclete, unele dintre acestea dezmembrate deja, dar şi cărucioare de copii, aviz celor care s-au trezit fără cărucioarele copiilor lăsate în casa scărilor din Cluj-Napoca sau Floreşti.
„Verificările au condus la legitimarea a 40 de persoane și controlarea a circa 10 autoturisme. De asemenea, în urma constatărilor, au fost identificate și ridicate 8 biciclete, urmând a fi stabilite aspectele referitoare la proveniența acestora”, a mai transmis IPJ Cluj, într-un comunicat de presă.
Lasă un răspuns