Connect with us

Hi, what are you looking for?

EVENIMENTE

COD PORTOCALIU de furtună la Cluj. Vin ploile torențiale, vijelii și grindină

Meteorologii au anunțat, sâmbătă, emiterea de noi avertizări de instabilitate atmosferică, cu ploi, descărcări electrice, vânt şi grindină, valabilă în mai multe județe din țară, printre care și Cluj.

Harta României este acoperită aproape integral de avertizări cod galben și portocaliu de vreme instabilă, valabile până duminică dimineața.

Un Cod Portocaliu intră în vigoare astăzi, la ora 14.00 până duminică la ora 8.00, fiind vizate mai multe județe, printre care și Cluj. Astfel, după-amiaza și seara, la munte, în cea mai mare parte a Transilvaniei și local în Moldova, apoi îndeosebi în jumătatea de vest a Olteniei și în sudul Banatului vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 65…75 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50…60 l/mp.

Avertizarea Cod Galben emisă de meteorologii ANM intră în vigoare la ora 12.00 și este valabilă până mâine la ora 10.00.

În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Meteorologii transmit că duminică vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în centrul, sudul și estul țării.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

Urmărește-ne

Articole asemănătoare

SOCIAL

ANM a emis o nouă avertizare de cod galben de ploi în intervalul 15 septembrie, ora 10 – 16 septembrie, ora 06, iar fenomenele...

EVENIMENTE

Județul Cluj este sub cod galben de ploi începând de astăzi, 14 septembrie, de la ora 13:00 și până în 15 septembrie, la ora...

EVENIMENTE

Prognoza meteo la Cluj pentru săptămâna viitoare anunță temperaturi ridicate și soare pentru această perioadă de mijloc de septembrie. Iată cum va fi vremea...