,

Contractul pentru Studiul de Fezabilitate al Drumului Expres Cluj – Dej a fost semnat

Posted by

Contractul pentru Studiul de Fezabilitate al Drumului Expres Cluj – Dej a fost semnat. Luni, 23 decembrie, CNAIR a semnat contractul pentru „Elaborare Studiu de Fezabilitate Drum Expres Cluj – Dej”.

Contractul pentru Studiul de Fezabilitate al Drumului Expres Cluj - Dej
Contractul pentru Studiul de Fezabilitate al Drumului Expres Cluj – Dej

Ofertantul câștigător este Asocierea SPECIALIST CONSULTING SRL (lider) – SPECIALIST SMART GROUP SRL – PERFECT CONSULT EUROPE SRL.

Investiția se ridică la peste 27 de milioane de lei

Valoarea contractului de servicii este de 27.521.381,44 Lei, fără TVA.

Durata contractului este de 21 de luni, din care 18 luni pentru realizarea Studiului de Fezabilitate.

Construcția viitorului Drum Expres Cluj – Dej la o lungime estimată de 75 km va contribui la o serie de efecte pozitive așteptate, după cum urmează:

  • reducerea timpului de călătorie și creșterea vitezei medii de deplasare între localitățile Cluj și Dej, cât și conexiunea cu viitoarele drumuri, Drum Transregio Gilău – Apahida (TR Feleac, indicativ TR 35) respectiv Autostrada A3 Transilvania,
  • îmbunătățirea condițiilor de siguranță a traficului rutier,
  • reducerea numărului de accidente, precum și îmbunătățirea confortului în timpul călătoriei,
  • reducerea poluării sonore în zona localitățiilor urbane Cluj – Dej,
  • reducerea emisiilor de poluanți și a impactului negativ asupra mediului, prin creșterea fluenței atât a traficului de tranzit, deviat pe autostrăzi, cât și a traficului rămas în zona urbană.

Contractul va fi finanțat din Fonduri Externe Nerambursabile (Programul Transport, aferent perioadei de programare bugetară a U.E. 2021-2027), fiind în acord cu obiectivele strategice ale Ministerului Transporturilor și Infrastructurii din cadrul Planului Investițional 2021 – 2030, cu obiectivul de sustenabilitate, de dezvoltare economică și de dublă utilizare a infrastructurii de transport.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *