Controversatul afacerist care a deținut fostul hotel Continental a scăpat de închisoare. Este vorba de Dorel Tamaș, 55 ani, care era urmărit internațional din 2011.

Urmărit internațional timp de 13 ani
Acesta a șocat opinia publică clujeană când a cumpărat clădirea fostului hotel Continental în 2005, prin societatea SC Ardeleana SRL.
Dorel Tamaș este un discret om de afaceri cu o avere impresionantă. El a locuit o bună perioadă în Dubai.
Acesta a fost condamnat la închisoare definitiv în 29 octombrie 2015, iar executarea prescris la sfârșitul lunii octombrie 2024.
Cum a pus controversatul Tamaș mâna pe cea mai valoroasă clădire din centrul Clujului
Dorel Tamaș a achiziționat de la Radu Enache prin intermediul firmei Ardeleana, hotelul Continental din Cluj-Napoca. El a profitat de faptul că Enache voia să scape la acea vreme de Continental și a cumpărat clădirea. Afaceristul din Alba-Iulia a reușit ulterior, după ani buni, să vândă în mod fraudulos, clădirea către omul de afaceri Ioan Bene.
Condamnarea la închisoare a lui Tamaș din 2015 a venit în urma vânzării imobilului. El a fost vizat de procurorii DNA că a vândut clădirea provocând un prejudiciu de 2 milioane de euro unei societăţi comerciale.
Acesta a reușit să le ascundă viitorilor proprietari că, în cursul anilor 2001 şi 2003, a fost solicitată retrocedarea imobilului de către Colegiul Reformat Debrecen şi, separat, de către Eparhia Reformată din Ardeal. Și tot el a ascuns faptul că societatea Ardeleana S.A. avea obligația de a închiria locuri de parcare de la primărie.
Dorel Tamaș a lăsat clădirea într-o stare dezastruoasă și o degradare continuă, distrugându-se pe zi ce trece. Societatea SC Ardeleana SA a intrat în insolvență, iar lichidatorul juridic a vândut clădirea fostului hotel Continental în 2013 către firma Napocamin.
Cine a fost Dorel Tamaș, afacerist controversat in anii 90
Dorel Tamaş a fost unul dintre cei mai bogați oameni din judetul Alba în anii 90. Acesta controla tot ce mişca în Alba Iulia şi în judeţul Alba.
Într-o perioadă în care regulile economice nu erau foarte clare, fostul sportiv de performanţă a reuşit să facă o avere uriaşă.
În decada 2000 – 2009 era prezent în topul Forbes al celor mai bogaţi români cu o avere de circa 10 milioane de euro. În 2011 a fost arestat preventiv în lipsă pentru înşelăciune, mandatul nefiind pus niciodată în executare.
Dosarul era instrumentat de DNA şi, bănuind decizia justiţiei, a fugit din ţară. Peste 4 ani avea să fie condamnat definitiv la închisoare în regim de detenţie.
Acesta a scăpat de închisoare la finalul lunii octombrie 2024, faptele acestuia s-au prescris.
Lasă un răspuns