Procesul manelistului Culiță Sterp, de la Judecătoria Cluj Napoca, se apropie de final. Culiță Sterp l-a implorat pe judecător să îi dea a doua șansă.
La ultimul termen de judecată, judecătorul a dat cuvântul părăților implicate în acest proces.

Manelistul a cerut să îi fie acordată a doua șansă, pentru a se putea reabilita complet.
”Așa cum Dumnezeu mi-a dat a doua șansă, sper ca și Justiția să-mi dea a doua șansă”, a spus manelistul.
De cealaltă parte, procurorul de ședință a cerut condamnarea lui Culiță Sterp, la închisoare cu executare. Anchetatorul a precizat că inculpatul a condus băut și drogat, a fugit de poliție, și a intrat pe culoarea roșie a semaforului, într-o intersecție aglomerată, unde a comis un accident.
Avocatul a explicat că manelistul nu a fugit de la fața locului
Avocatul lui Culiță Sterp a luat și el cuvântul și a nuanțat starea de fapt. Acesta a spus că manelistul nu a fugit de la fața locului, ci doar s-a ascuns pentru aproape o oră, în apropierea locului unde a avut loc accidentul rutier.
”După impact, autovehicul a fost proiectat înainte, inculpatul a virat din inerție în dreapta, pe drum pe sens interzis și după 30 de metri a frânat. Autoturismul s-a deplasat inert pe distanța de 50 de metri fără să acționeze inculpatul. Dacă dorea să părăsească locul accidentului, acționa pedala de accelerație și mergea înainte. Nu vira și oprea. Intenția a fost de a ramâne, șocul afectându-i capacitatea psihică și discernămăntul. În 15-20 min și-a revenit din acea stare de tulburare”, a explicat avocatul.
L-a trecut la baie
Afirmațiile avocatului, sunt contrazise chiar de declarațiile de la dosar. La scurt timp, de la producerea accidentului, manelistul a dat o declarație în fața procurorului.
”Având un sentiment ciudat că mă trecea la baie și nu-mi amintesc cum s-a produs accidentul rutier. Când mi-am revenit, țin minte că eram în parcul din spatele Teatrului. Am aflat de la dosar că a durat 15 -20 minute, dar lucrurile s-au petrecut foarte repede, nu am conștientizat cât a durat starea de șoc. Când am auzit ambulanța, mi-am revenit, m-am prezentat polițiștilor și le-am spus că eu sunt șoferul implicat în accident”, a spus Culiță Sterp.
Lasă un răspuns