Cum a explicat Iulius Mall Cluj acțiunea inspectorilor ANPC Cluj. Mai multe restaurante celebre au fost închise

Posted by

Inspectorii ANPC Cluj au descins miercuri, 11 ianuarie, la mai multe restaurante din food court-ul Iulius Mall Cluj, aplicând amenzi în valoare totală de 370.000 de lei.

Conducerea Iulius Mall a remis presei un comunicat cu poziția oficială a centrului comercial.

„Miercuri seară, 11 ianuarie 2023, s-a desfășurat un control al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Cluj în food court Iulius Mall, în urma căruia au fost identificate o serie de nereguli. Dispozițiile şi recomandările au fost implementate în cel mai scurt timp de către operatori, conform rezultatelor controlului, astfel că la recontrolul din 12 ianuarie autoritățile abilitate au constatat remedierea acestora.

Ne cerem scuze clienților, care se bucură de serviciile Iulius Mall Cluj, știind că prioritatea noastră este să le oferim experiențe la cele mai înalte standarde, cu respect pentru ei,
pentru sănătatea și siguranța lor”, au declarat reprezentanții Iulius Mall Cluj-Napoca.

„Zona food court de patru ori pe lună, dezinfectată de patru ori pe lună”

Iulius Mall Cluj a precizat că sunt foarte atenți în ceea ce privește normele sanitare de igienă în zona de food court și dezinfectează de patru ori pe lună.

„În ultimele luni, Iulius Mall Cluj a efectuat numeroase acțiuni în direcția optimizării activității, în special pe direcția sanitară, atât pentru zonele comune, cât și împreună cu operatorii, program de investiții pe care îl continuăm și în această perioadă.

Demersurile sunt în completarea respectării normelor sanitare şi de igienă prevăzute de legislația în vigoare, cărora le acordăm în continuare o atenție maximă, precum operațiuni de dezinsecție, dezinfecție și deratizare cu o frecvență sporită, de patru ori pe lună, în zona de food court, incluzând spațiile operatorilor, sala de mese, grupurile sanitare din proximitate și alte spații comune; operațiuni zilnice de curățenie și degresare, atât pe spațiile comune, cât și de fiecare operator în parte; respectarea etapelor, a frecvenței de realizare a proceselor, a calității și concentrației substanțelor folosite etc.

Cu toate aceste eforturi constante, sunt factori independenți de activitatea Iulius Mall care pot genera neconformități. Le mulțumim tuturor clienților pentru fidelitate şi pentru încrederea pe care o acordă proiectului Iulius Mall Cluj!”, au conchis reprezentanții Iulius Mall din Cluj-Napoca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *