Marele actor Florin Piersic a fost operat la inimă și la picior. Medicii i-au extras cu mare greutate stimulatorul cardiac și proteza de la genunchiul stâng. Cum arată Florin Piersic la trei luni de la operația la inimă.
Piersic a suferit o infecție generalizată, care s-a extins rapid în tot corpul. La 89 de ani, pe care îi va împlini în ianuarie 2025, marele actor are încă puterea să lupte.
După perioada lungă de spitalizare, maestrul se recuperează la o clinică de specialitate. Imaginile cu acesta îl arată vizibil slăbit, dar cu zâmbetul pe buze și pus pe glume.
”M-aţi recunoscut? Nu cred. Nu cred. Pentru că nu pot să cred pentru că sunt o mie de Florini în ţara asta românească şi numai pe Florin Piersic aţi vrut să-l uitaţi, dar nu l-aţi uitat pentru că dacă l-aţi fi uitat eu nu vă vorbeam în clipa asta”, a afirmat Florin Piersic.
A vorbit despre infecția care era să îl ucidă
Actorul, care locuiește în Cluj Napoca, alături de soția lui Ana, a vorbit și despre infecția avută.
El este încrezător că va reveni cât mai curând pe scenă. Actorul așteaptă ca medicii să îi dea semnalul că va putea juca din nou, în piesa lui atât de iubită de public: ”străini în noapte”.
”Am fost cam bolnăvior, cam multişor timp, dar vremea trece, omul rămâne şi eu sunt cu dumneavoastră.(…) Aici sunt, o să plec şi o să ne întâlnim şi o să ne iubim”, a mai transmis Florin Piersic.
Reprezentanţii clinicii unde se află Florin Piersic au transmis că echipa medicală l-a susţinut pe actor în activitatea sa de recuperarea, ”pentru a-i da putere şi curaj în revenirea pe scenă”.
Lasă un răspuns