Cu aproape o sută de ani înainte de anul 1986, când regimul comunist a inaugurat prima linie de tramvai din Cluj Napoca, pe străzile orașului circula un astfel de mijloc de transport.
Calea ferată rutieră Cluj-Napoca, o întreprindere a lui Samuel Horovitz, a fost concepută pentru a asigura transportul public în oraș la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Ruta asigura legătura între Gara CFR și centrul orașului, mai exact trecea prin fața Primăriei Cluj Napoca, de azi, de pe strada Moților, dar și spre alte locuri din oraș.
Planurile au fost aprobate în anul 1889, când a fost construit noul pod peste râul Someș, între Strada Mare (acum Horea – n.n.) și centrul orașului.
Mai departe, construcția propriu zisă a liniei a început în anul 1892.
Au existat trei linii
La finalul proiectului, prin Cluj Napoca existau trei linii de tramvai, pe atunci pus în mișcare cu ajutorul aburului.
Toate cele trei linii, arată sursele de istorie, se întâlneau în Piața Mare, Piața Unirii de azi, la nord de Biserica Sfântul Mihail.
Prima linie mergea de la Piața Unirii, prin strada Mare, acum Horea, până la Gara CFR.
A doua linie făcea legătura între Piața Mare, (Unirii – n.n.) și zona fostei fabrici Ursus, cunoscută și sub numele de Berăria Mănăstirii. Acest traseu mai avea o ramificație, din strada Moților, de azi, spre strada George Coșbuc, pe atunci strada Nep, cu ieșire spre zona Pieței Mihai Viteazu, pe strada Regele Ferdinand, de unde ajungea înapoi în Piața Unirii.
A treia linie ducea de la Piața Mare (Unirii – n.n.), pe actualul Bulevard 21 Decembrie 1989, până în spatele bisericii Sfântul Petru.
Sute de mii de pasageri anual
Lungimea totală a liniilor sistemului de transport era de 7,7 km. În 1894, cele câteva tramvaie au transportat 432 624 de pasageri.
Serviciile de transport de călători erau operate între orele 6.00 și 21.30 vara (10.30 la târguri și sărbători legale) și între orele 6.55 și 20.55 iarna. La fiecare jumătate de oră exista un serviciu din Piața Mare în cele trei direcții principale. Existau în medie 146 de servicii pe zi. Pe linii se transportau și mărfuri.
Locomotivele semnalizau cu clopote, nu cu fluierături, iar viteza maximă era limitată la 25 km pe oră, cu un maxim de șase vagoane – mai târziu doar două – permise în timpul zilei.
Lasă un răspuns