O fotografie rară cu un tren CFR supraîncărcat din perioada comunistă readuce în atenție modul dramatic în care milioane de români erau nevoiți să circule înainte de 1989. Cum arătau trenurile României înainte de ’89.
Imaginea surprinde zeci de oameni urcați pe acoperișul vagoanelor, agățați de uși și înghesuiți la ferestre, o realitate pe care regimul nu o recunoștea public. În acele vremuri, CFR ducea o lipsă critică de vagoane, acestea fiind date la export, pentru valută forte.
În anii comunismului, naveta era pentru mulți români singura soluție pentru a ajunge la locul de muncă, la școală sau acasă. Zilnic, trenurile CFR deveneau scene ale unei aglomerații greu de imaginat astăzi.
Fotografia surprinsă la unul dintre trenurile epocii arată, fără menajamente, cât de departe ajungea disperarea oamenilor atunci când infrastructura nu ținea pasul cu nevoile lor. Oameni așezați pe acoperiș, sprijiniți de uși sau lipiți de geamuri, cu privirile pierdute între griji și resemnare.
Un tren, mii de destine în mișcare
Imaginea dezvăluie o realitate ignorată oficial, dar trăită de milioane de navetiști. Vagoanele verzi, tipice CFR-ului de atunci, erau insuficiente pentru fluxul uriaș de muncitori care trebuiau transportați zilnic.
În lipsa alternativelor, oamenii urcau oriunde găseau un loc. Acoperișul vagonului devenea o opțiune pentru cei care nu mai prindeau spațiu în interior, iar tâmplele li se înroșeau în bătaia vântului în timp ce trenul gonea prin câmp.
În interior, situația era la fel de sufocantă. Oameni lipiți de ferestre, sprijiniți în ușă sau înghesuiți pe culoare. Muncitori care plecau la schimbul de dimineață sau se întorceau de la tură, obosiți, dar obligați să suporte un drum care le consuma și ultimele resurse de răbdare. Trenurile veneau rar și erau mult sub capacitate, iar aglomerația era un fenomen zilnic. Nu era o excepție.
O oglindă a României dinainte de ’89
Fotografia nu este doar un instantaneu din trecut, ci o lectură vizuală despre modul în care autoritățile își raportau politicile la nevoile reale ale oamenilor.
Regimul comunist prezenta România ca fiind „modernizată”. Însă transportul public rămânea departe de promisiuni. În timp ce propaganda vorbea despre progres, oamenii trăiau un alt fel de realitate. Drumuri zilnice grele, riscuri enorme și un disconfort dus la extrem.
Pentru mulți, această imagine reprezintă memoria unei epoci în care adaptarea era singura formă de rezistență. Navetiștii urcau pe acoperiș nu din curaj, ci din necesitate. Iar trenurile, în loc să fie un mijloc de mobilitate, deveneau simbolul lipsurilor și al improvizațiilor cu care oamenii trăiau zi de zi.
Lasă un răspuns