Cum au lăsat niște adolescenți needucați masa la KFC din Piața Unirii. Un clujean a surprins luni seară, la KFC, un grup de tineri needucați, elevi, care după ce au luat masa au lăsat toate resturile pe masă și aruncate pe jos.
Tinerii care ne vor plăti pensiile nu sunt în stare să curețe după ei
Masa plină de resturi de mâncare și oasele aruncate pe jos, astfel au lăsat grupul de adolescenți needucați masa la KFC, deși coșul de gunoi era la un metru distanță.
„Poftim, educație! Aceștia sunt tinerii care ne vor plăti pensiile. O gașcă de mucoși needucați care au plecat de la masa din KFC fără să curețe masa. Au lăsat niste resturi pe masă și oasele de la aripioare aruncate pe jos.
Nu le-au păsat. Au plecat hlizindu-se ca niște maimuțe. Triste vremuri trăim. Asta e și problema părinților la fel de needucați care nu au fost capabili să le ofere educația necesară mucoșilor”, ne-a transmis pe adresa redacției clujeanul revoltat.
Acest fenomen nu este unul singular. Au mai fost surprinși grupuri de adolescenți care au lacune mari la capitolul educație și bun simț.
Dacă și tu ai surprins un moment care ar putea face subiectul unei știri sau ai un pont, trimite-ne pe redactie@foaiatransilvana.ro.
Lasă un răspuns