O întâmplare aparent banală, petrecută într-o casă țărănească dintr-un sat românesc, avea să marcheze pentru totdeauna relația dintre Carol I și țara pe care urma să o conducă. Prima lui noapte pe pământ românesc nu i-a oferit fast sau confort, ci o mămăligă aburindă, gustul simplu care i-a câștigat definitiv inima.
Sosirea lui Carol I în România, în mai 1866, nu a avut nimic din strălucirea ceremoniilor regale. Viitorul domnitor a traversat țara incognito, sub un nume fals, pentru a evita tensiunile politice cu Imperiul Austriac. Drumul lung, anevoios, presărat cu sate sărace și drumuri desfundate, i-a oferit un prim contact direct cu realitatea dură a Principatelor Române. Fără escorte luxoase sau mese alese, Carol a cunoscut România exact așa cum era: modestă, dar autentică.
Prima noapte românească și „desertul” neașteptat
Într-una dintre primele sale opriri, tânărul ofițer german a fost găzduit într-o casă țărănească simplă. Gazdele, emoționate și rușinate de sărăcia lor, i-au pus pe masă ce aveau mai de preț: o mămăligă galbenă, proaspăt scoasă din ceaun, însoțită de puțină brânză. Pentru Carol, obișnuit cu bucătăria rafinată a Occidentului, preparatul era complet necunoscut.
Culoarea intensă și textura fină l-au dus cu gândul la un desert sofisticat. Convins că are în față o „budincă de aur”, Carol a gustat cu poftă și a fost plăcut surprins de savoarea simplă, dar consistentă. Legenda spune că, după ce a terminat porția, a întrebat curios cum se numește acest fel „ales”.
Răspunsul gazdelor a fost că mămăliga este doar făină de porumb fiartă, hrana de bază a țăranilor sărac și nu l-a dezamăgit, ci l-a impresionat profund.
Mămăliga, de la masa țăranului la mesele regale
Acea primă experiență culinară s-a transformat într-un simbol personal pentru Carol I. Departe de a respinge simplitatea, viitorul rege a văzut în mămăligă o expresie a spiritului românesc: modest, rezistent și demn. De-a lungul celor 48 de ani de domnie, Carol a continuat să consume mămăligă, chiar și atunci când mesele de la Curtea Regală abundau în preparate sofisticate.
La Castelul Peleș, spre surprinderea diplomaților străini, regele cerea adesea mămăligă cu brânză și ou, considerând-o un preparat de suflet. Pentru el, „budinca de aur” nu mai era doar o amintire dintr-o noapte obositoare de drum, ci o legătură simbolică între monarh și poporul său.
Astfel, un preparat simplu, născut din sărăcie, a devenit pentru Carol I un reper al identității românești și o lecție despre respect, modestie și apropiere față de cei pe care îi conducea.
Lasă un răspuns