Un minor a fost vaccinat cu serul Johnson&Johnson, fără ca medicii de la centrul de vaccinare din Cluj să respecte normele de vaccinare. Aceste norme prevăd că minorii nu se vaccinează cu acest tip de vaccin.
Într-un comunicat emis de Prefectura Cluj, plin de minciuni, adevărul este contrazis de la un rând la altul.
Cei de la prefectură susțin că minora a prezentat buletinul de identitate care a fost scanat. Prin această metodă se putea observa foarte ușor că persoana în cauza este minoră.
”Doamna doctor a scanat cartea de identitate pe tabletă cu credențiale Johnson&Johnson iar tableta a indicat că „persoana poate fi vaccinata, nu are nici o doza” situație în care datele au fost transmise și preluate în RENV. S-a continuat cu completarea chestionarului și cu anamneza efectuată de Dr. R. C. (persoana nu a fost întrebată dacă este minoră) apoi s-a continuat cu vaccinarea cu tipul de vaccin Johnson & Johnson”, se arată în comunicat.
Apoi, tot cei de la Prefectura Cluj susțin că adeverința nu a putut fi emisă de sistem, pentru că s-a stabilit că era minoră, dar că medicii nu au știut asta.
”În momentul în care s-a încercat scoaterea adeverinței a apărut mesajul „eroare la salvarea datelor: vaccinul nu a fost adăugat din cauza unor erori; persoanele sub 18 am nu se pot vaccina cu acest produs (Johnson&Johnson)”În această situație doamna doctor a comunicat Direcției de Sănătate Publică incidentul iar DSP a solicitat punct de vedere de la CNSCBT. Având în vedere precizarea CNSCBT, medicul vaccinator urmează să transmită o notă explicativă prin care să detalieze toată situația, în vederea înregistrării vaccinării în RENV și generării adeverinței de vaccinare”, se mai arată în comunicat.
Lasă un răspuns