De câteva zile, turdenii trebuie să suporte un miros insuportabil care provine de la o hazna care s-a format chiar în centrul oralușului, în fața Teatrului Național.

Acolo, într-o groapă mare, mizerie provenită din rețeaua de canalizare a orașului s-a adunat într-o imensă hazna, care împrăștie în jur miros insuportabil.
Foaia Transilvană a prezentat subiectul dezbătut intens în Turda. La nici o zi de la acest fapt, Primăria Turda a emis un comunicat de presă în care anunță că Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj, a cerut crearea unui bazin tehnic în zona respectivă.
”Acesta îndeplinește mai multe roluri esențiale printre care și cea de rezervă de apă pentru stingerea incendiilor: Bazinul asigură o sursă considerabilă de apă pentru stingerea incendiilor din imobilul teatrului și din împrejurimi. Această rezervă este esențială pentru a combate incendiile și pentru a minimiza pagubele materiale și riscul de răspândire a focului, așa cum s-a observat în cazul tragic al clubului Colectiv”, anunță Primăria Turda.
ISU Cluj: Nu am solicitat astfel de bazine
Pentru a vedea cum stau lucrurile în realitate, Foaia Transilvană a cerut punctul de vedere al celor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj.
În răspunsul oficial primit pe adresa redacției noastre se arată că astfel de ”bazine de reținere”, nu au fost cerute de pompieri.
”Sintagma: bazin de reținere nu face parte din elementele incluse în terminologia de specialitate privind îndeplinirea cerințelor de securitate la incendiu. Cu alte cuvinte, noi nu putem impune construirea unui astfel de „bazin de reținere”, iar situația prezentată nu are legătură cu noi”, au comunicat oficial cei de la ISU Cluj.
Un disconfort maxim pentru locuitori
Groapa din fața Teatrului Național din Turda care s-a umplut cu ape reziduale provenite din canalizarea orașului a atras atenția și politicienilor locali.
”Mântuiala săptămânii vine din zona centrală, din fața Teatrului Municipal, acolo unde ”Dorel” a spart o țeavă de canalizare de vreo 3 zile, iar ce se vede este conținutul canalizării care se decantează în groapă. Mirosul este deosebit!”, scriu cei de la USR Turda.
Lasă un răspuns