Cei care își doresc să viziteze recent inauguratul Castel Bánffy din Răscruci, comuna Bonțida, o pot face în mod virtual, pe site-ul forului județean.

„Iubitorii de istorie și de frumos, dar nu numai, pot admira această perlă arhitecturală în splendoara sa, AICI, sau pe site-ul forului administrativ județean, secțiunea „Proiecte europene” – Restaurarea, conservarea și punerea în valoare a Ansamblului Monument Istoric Castel Bánffy, Răscruci”, au precizat reprezentanți CJ Cluj.
Castelul Bánffy din Răscruci este cel mai nou obiectiv turistic din județul Cluj, care și-a recăpătat strălucirea în urma unor ample lucrări de restaurare și conservare derulate atât la nivelul clădirii castelului, a parcului, cât și al altor trei imobile care au destinația de clădiri conexe.
Proprietatea oferă vizitatorilor o incursiune în timp, putând fi remarcată o largă paletă de componente artistice – tâmplăriile, ornamentica, finisajele din lemn și lemn pictat, mobilierul, șemineul, sobele de teracotă, vitraliile, inscripțiile care fac din acesta un important punct de reper pe harta tursimului transilvănean.
De asemenea, o atracție aparte este reprezentată și de parcul castelului, care cuprinde lacul cu ponton din lemn, fântâna arteziană, dar și un generos spațiu verde.
Consiliul Județean Cluj va reveni cu informații legate de momentul începând de când Castelul Bánffy din Răscurci va putea fi vizitat și în format fizic, dar până atunci o puteți face virtual, accesând acest link: https://mpembed.com/show/?m=YjYgxUAHKyu&mpu=1703
Lasă un răspuns