Cum s-a produs accidentul mortal de noaptea trecută pe Calea Turzii din Cluj-Napoca. Accidentul rutier a avut tloc în noaptea de 5 spre 6 iunie, în jurul orei 01:45.

În accidentul de pe Calea Turzii, la intersecția cu strada Bună Ziua, au fost implicate două autoturisme.
S-a înfipt cu mașina direct într-un stâlp și a murit pe loc
Potrivit oamenilor legii, șoferul decedat figura în baza de date cu permisul reținut din aprilie 2025. Acesta a fost prins băut la volan.
Din primele cercetări efectuate de IPJ Cluj, „la fața locului a reieșit că un bărbat de 42 de ani, din județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Turzii, din direcția străzii Făgetului, ajuns la intersecția cu sens giratoriu de pe strada Bună Ziua, nu ar fi ocolit sensul giratoriu, intrând în coliziune frontală cu un stâlp metalic amplasat pe trotuarul din partea dreaptă a direcției sale de deplasare.
În urma impactului inițial, autoturismul s-ar fi răsturnat pe partea dreaptă, ar fi avariat alți trei stâlpi și s-ar fi oprit în zidul de beton al unei stații de alimentare cu carburanți. În incinta stației de alimentare a fost avariat și un autoturism parcat.
Conducătorul auto a rămas încarcerat în vehicul, fiind extras de echipajele ISU Cluj care au intervenit la fața locului. Au fost efectuate manevre de resuscitare, însă, din nefericire, a fost constatat decesul acestuia.
Menționăm că, din verificările efectuate conducătorul auto figura cu permisul de conducere reținut ca urmare a săvârșirii, în cursul lunii aprilie 2025, a infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice”, au anuntat oamenii legii.
Cercetările sunt în desfășurare pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Lasă un răspuns