,

Cum se gătesc cei mai gustoși cartofi prăjiți din lume. Un celebru chef a inventat rețeta perfectă

Posted by

Heston Blumenthal este unul dintre cei mai celebri bucătari din lume, fiind curtat de marile restaurante de top.

Cum se fac cei mai buni cartofi prajiți.
Cum se fac cei mai buni cartofi prajiți.

Când vine vorba despre cartofii prăjiți, o rețetă banală, am putea zice, Heston a inventat rețeta perfectă, după cum singur se laudă.

El a început să lucreze la rețeta perfectă în 1992, iar preparatul a fost introdus în meniul restaurantului său cu stele Michelin, Fat Duck.

Cum se gătesc cei mai buni cartofii prăjiți

Cartofii tăiați și curățați se pun într-un bol, sub un jet de apă timp de cinci minute pentru a spăla amidonul.

Apoi, puneți doi litri de apă rece de la robinet într-o cratiță mare și adăugați cartofii. Puneți cratița la foc mediu și fierbeți până când cartofii aproape că se desfac (aproximativ 20-30 de minute, în funcție de cartof).

Scoateți cu grijă cartofii fierți și puneți-i pe un grătar de răcire pentru a se usca. Apoi puneți grătarul în congelator timp de cel puțin 1 oră pentru a elimina mai multă umiditate.

Încălziți o friteuză sau o tigaie adâncă umplută cel mult pe jumătate cu ulei, care să fie bine încins, la 130ºC.

Cartofii prăjiți se prăjesc în loturi mici până când se formează o crustă ușoară (aproximativ cinci minute), apoi trebuie scoși din ulei și puși pe hârtie de bucătărie.

Puneți cartofii pe un grătar de răcire și introduceți-i în congelator pentru cel puțin 1 oră.

Încălziți uleiul în friteuză sau în tigaia adâncă la 180ºC și prăjiți, din nou, cartofii prăjiți până când devin aurii (aproximativ șapte minute). Scurgeți-i de ulei și presărați sare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *