, , ,

Cum se pot trimite pomelnice online la Catredrală. Preoții au oferit soluția

Posted by

Preoții de la catedrala Mitropolitană din Iași au găsit soluția pentru ca enoriașii din România, care vor să trimită pomelnice, să poată fi pomeniți la Sfânta Liturghie.
 
Pentru acest lucru a fost creată o aplicație, unde doritori trebuie să aleagă dacă pomelnicul este pentru ”vii” sau pentru ”morți”, să treacă numele celor care vor să fie pomeniți, precum și să trimită banii, tot în varianta online.
 
”Ca răspuns la numeroasele solicitări venite din partea celor care și-au exprimat dorința de a transmite de la distanță pomelnice către Catedrala Mitropolitană din Iași, am inițiat această secțiune pe site. De-a lungul anilor, cei care nu puteau ajunge la Catedrala Mitropolitană, ne-au trimis scrisori în care puneau și câte un pomelnic sau, mai recent, sunau la Centrul eparhial, solicitând o modalitate de a trimite pomelnicul lor. Acum, doar pentru a veni în întâmpinarea unor astfel de solicitări, oferim această soluție menită să ușureze comunicarea cu cei aflați la distanță”, se menționează pe siteul Catedralei Mitropolitane din Iași.

Oamenii sunt mulțumiți

Credincioșii care au apelat la sistemul online de pomenire sunt mulțumiți și spun că așa nu mai își bat capul cu mersul la biserică și cu completarea unor bilețele.
 
”Dacă sunt oameni care vin de departe care nu pot să ajungă aici, măcar prin rugăciune, trimit un pomelnic”, spune un tânăr. 

Mesajele vor fi citite la Sfânta Liturghie

Preoții de la Iași mai transmit că numele care vor fi trimise pe această cale vor fi așezate pe hârtie și pomenite de către slujitorii Catedralei Mitropolitane, așa cum se procedează cu orice alt pomelnic, indiferent dacă sunt sau nu însoţite şi de o donație.

”Esențial este să fie purtate în rugăciune, cu mijlocirea adusă înaintea Tronului Preasfintei Treimi de Sfânta Cuvioasă Parascheva … Considerăm această modalitate de a trimite pomelnice ca fiind una excepțională, destinată, cu precădere, celor ce nu pot ajunge la Iași din motive obiective. Prin urmare, nu încurajăm această cale, ci îndemnăm credincioșii să vină personal la Catedrala Mitropolitană. Jertfa care se aduce la sfântul altar – adică o prescură, un vin liturgic, un pomelnic – este rânduită a fi dusă personal la biserică, fie ea de parohie sau de mănăstire”, a mai transmis oficialii de la Mitropolia din Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *